Numai președintele Trump știe ce va face în Iran, spune purtătoarea sa de cuvânt
Donald Trump este „singurul” care știe „ce va face” în Iran, a declarat marți purtătoarea sa de cuvânt, Karoline Leavitt, cu câteva ore înainte de expirarea ultimatumului pe care președintele SUA l-a dat Teheranului, relatează AFP.
„Regimul iranian are timp până la ora 20:00 a Washingtonului pentru a profita de ocazie și a încheia un acord cu Statele Unite. Doar președintele singur știe unde ne aflăm și ce va face”, a declarat Karoline Leavitt.
Comentariul purtătoare de cuvânt a fost transmis ca răspuns la două întrebări diferite adresate Casei Albe, căreia agenția France Presse i-a solicitat, pe de o parte, să precizeze dacă Donald Trump intenționează să folosească arma nucleară în Iran și, pe de altă parte, să reacționeze la informațiile de presă potrivit cărora Teheranul ar fi tăiat toate canalele de comunicare cu Statele Unite.
Ultimatumul dat de Trump Iranului
Luni, președintele american a dat un ultimatum Iranului de a redeschide Strâmtoarea Ormuz. El a spus că „întreaga țară poate fi eliminată într-o singură noapte, iar acea noapte ar putea fi mâine seară” (n.r. – marți seară). Trump a avertizat că va distruge centralele electrice și infrastructura iraniană dacă Teheranul refuză să accepte un acord înainte de termenul limită.
Ultimatumul expiră marți la ora 20:00 EDT (miercuri ora 03:00 noaptea în România).
Trump a mai spus că dacă Teheranul nu cedează, în următoarele patru ore, până la miezul nopții EDT (miercuri ora 07:00 în România), „fiecare pod din Iran va fi distrus” și „fiecare centrală electrică din Iran va fi scoasă din funcțiune, va arde, va exploda și nu va mai fi folosită niciodată”.
Dar, până acum, Iranul a refuzat să redeschidă Strâmtoarea Ormuz și să accepte un acord de încetare a focului, spunând că Trump delirează și amenință degeaba.
Cea mai nouă amenințare a lui Trump
Marți, liderul de la Casa Albă a lansat cea mai dură amenințare la adresa Iranului, pe fondul ultimatumului adresat regimului de la Teheran.
Donald Trump a avertizat din nou Iranul să încheie un acord, afirmând că „o întreagă civilizație va pieri în această seară” dacă nu se ajunge la înțelegere care să pună capăt conflictului.
„O întreagă civilizație va muri în seara asta, și nu va mai fi readusă niciodată la viață. Nu vreau să se întâmple asta, dar probabil că se va întâmpla. Totuși, acum că avem o Schimbare Completă și Totală a Regimului, unde predomină minți diferite, mai inteligente și mai puțin radicalizate, poate că se poate întâmpla ceva revoluționar minunat, CINE ȘTIE? Vom afla în seara asta, unul dintre cele mai importante momente din lunga și complexa istorie a Lumii. 47 de ani de extorcare, corupție și moarte se vor încheia în sfârșit. Dumnezeu să binecuvânteze Marele Popor al Iranului!”, a scris Trump într-un mesaj publicat pe rețeaua sa de socializare Truth Social.