Sari direct la conținut

Număr record de filme româneşti la Festivalul de Film de la Londra

HotNews.ro

Ediţia a 54-a a Festivalului de Film BFI de la Londra inregistreaza in acest an un numar record de filme: 197 de lungmetraje şi 112 scurtmetraje. Cinematografia românească va fi reprezentata in 2010, in premiera, de trei lungmetraje şi un scurtmetraj.

Filmul de deschidere, Never let me go, regizat de Mark Romanek, îi are ca protagonişti pe Keira Knightley, Carey Mulligan şi Andrew Garfield, prezenţi la proiecţie împreună cu întreaga echipă.

Cinematografia românească a fost reprezentată constant în ultimii ani la festival, iar 2010 aduce, în premieră, în selecţia oficială trei lungmetraje şi un scurtmetraj românesc. Dintre cele peste 60 de ţări prezente, România are, astfel, una dintre cele mai bine reprezentate cinematografii.

Paul Negoescu, Bobby Păunescu, Constantin Popescu şi Andrei Ujică invitati de ICR Londra in calitate de partener al festivalului, au participat sambata, 16 octombrie, la o receptie in cinstea lor. Invitaţi importanţi din industria filmului (critici de film, jurnalişti, regizori, directori artistici) se vor alătura publicului larg în celebrarea uneia dintre cele mai de succes forme artistice ale culturii române.

Primul weekend al festivalului a inclus atât un eveniment special din seria TimeOut, cât şi două filme româneşti. Start-ul a fost dat de dezbaterea-panel Fighting for Identity: Turning Struggle into Cinema, moderată de jurnalistul David Gritten, la care au participat regizorii Constantin Popescu şi Rachid Bouchareb, care s-a desfasurat la British Film Institute sâmbătă, 16 octombrie, de la ora 20.30.

Duminică au fost programate două proiecţii româneşti în premieră în Marea Britanie:

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu, de Andrei Ujică şi debutul regizoral în lung metraj al lui Constantin Popescu: Portretul luptătorului la tinereţe. Cei doi regizori, împreună cu producătorul Bobby Păunescu, au fost prezenţi pentru a răspunde întrebărilor publicului.

Cel mai recent film al lui Cristi Puiu, Aurora, va fi prezentat duminică, 24 octombrie, şi va beneficia de prezenţa regizorului. Selecţia oficială include, de asemenea, şi scurtmetrajul Derby, regizat de Paul Negoescu (programat pe 19 şi 20 octombrie).

ICR Londra remarca faptul că toate filmele se bucură de o atenţie deosebita, majoritatea proiecţiilor desfăşurându-se cu casa închisă.

Cea de-a 54-a ediţie a Festivalului de Film de la Londra, se desfasoara în perioada 13-28 octombrie 2010.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro