Numărul locuințelor Airbnb din România a crescut cu 60% într-un an. Care e situația în alte orașe europene și ce impact au aceste locuințe asupra pieței imobiliare
Peste 18.000 de locuințe erau înregistrate, în 2024, la ANAF ca apartamente de închiriat pentru platforme precum Booking sau Airbnb, a transmis instituția la cererea HotNews. Este o creștere cu 60% față de anul precedent, arată datele oficiale. Chiar și așa, numărul nu se apropie, încă, de cel din alte țări europene care se confruntă cu proteste din cauza supraturismului, precum și cu dezechilibre pe piața imobiliară.
- Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului transfrontalier Pulse de Vlad Barză (HotNews, România), Ana Somavilla (El Confidencial, Spania), Martin Putschögl (Der Standard, Austria), Julie Šafová (Deník Referendum, Cehia), Kostas Zafeiropoulos (Efsyn, Grecia) și Emma Louise Stenholm (Føljeton, Danemarca)
La doi pași de Hanul lui Manuc, în Centrul Vechi al Capitalei, 23 de cutii metalice sunt afișate la intrarea într–un bloc. 18 sunt puse pe perete, lângă interfon, în timp ce alte cinci sunt agățate de gard.
Toate cutiile au aceeași întrebuințare: acolo sunt puse cheile pentru cei care închiriază apartamente pe Airbnb. În total, 23 de apartamente din blocul de șapte etaje au fost transformate în locuințe pentru vacanțele turiștilor.

Într-una din vizite, la intrarea în bloc, se aflau două femei. Au spus că vin aproape zilnic pentru a face curățenie în apartamentele închiriate. În altă zi, din bloc au ieșit doi tineri – turiști din Polonia, aflați trei zile în București.
Perioada aleasă de ei este cea aleasă de majoritatea oamenilor care vizitează Capitala. Potrivit datelor de la statistică, în 2024, aproximativ două milioane de turiști au vizitat Bucureștiul. Străinii aleg să stea în medie 2-3 zile. Adică, vin într-un city break în București.
„Când se întorc, aduc și petrecerea”
Pentru unii dintre ei un city-break în București înseamnă doar petreceri. Ceea ce în unele cazuri s-a tradus prin gălăgie și în apartamentul închiriat.
„Sunt oameni care pleacă în oraș și când se întorc aduc și petrecerea – chit că este 3 sau 6 dimineața”, spune Gabriel, în vârstă de 31 de ani, care locuiește în blocul cu 23 de Airbnb-uri.
A crescut în acest bloc, iar acum mai are doar câțiva vecini – oameni în vârstă. În rest, „tot timpul sunt turiști. Mai rar să fie români”, mărturisește el.
„Am mai vorbit cu responsabilul de scară (despre gălăgie), dar nu prea are ce să facă”, spune tânărul, care afirmă și că a sunat la poliția locală pentru a face liniște. „Dar ei dau un avertisment”.
Imaginea de la intrarea în blocul de la Piața Unirii nu este însă una rară pentru București. O plimbare la pas de la Piața Romană la Piața Unirii oferă adesea același tablou: mai multe cutii metalice afișate una lângă alta, în care să fie puse cheile pentru turiști.
Pe o poartă tot din Centrul Vechi al Capitalei sunt puse zece astfel de cutii una sub alta. În altă parte, sunt lipite alte șapte cutii.



Câte locuințe Airbnb sunt în București
Potrivit datelor oficiale ANAF pentru 2024, transmise la cererea HotNews, 2.055 de persoane din București obțin „venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală”. Adică, 2.055 de apartamente sunt oficial înregistrate pe Booking sau Airbnb. Numărul poate să fie mai mare.
La nivel național, numărul locuințelor transformate în case pentru turiști este de nouă ori mai mare. „Pentru anul 2024, platformele Booking și Airbnb au raportat 18.288 persoane fizice care obțin venituri” din închirierea unor astfel de locuințe.
În 2023, numărul se ridica la 11.300 de persoane. Altfel spus, din 2023 până în 2024, a fost înregistrată o creștere de 60%. ANAF nu a transmis către HotNews și datele centralizate pentru anul 2025.
Țara care e mereu exemplu negativ
„La noi nu există fenomenul din Barcelona”, spune, într-un dialog cu HotNews analistul Daniel Crainic, director de marketing al platformei imobiliare.ro.
Barcelona, oraș care se confruntă cu proteste față de turismul de masă, este adesea dat exemplu negativ când vine vorba despre locuințe transformate în Airbnb.

De-a lungul anilor, însă, problema s-a extins și în alte orașe din Spania, a doua cea mai vizitată țară din lume, după Franța – cu aproape 100 de milioane de turiști pe an.
În august 2024, numărul locuințelor turistice înregistrate în toată Spania a atins aproape 400.000. În Madrid, estimările arată că există 17.000 de apartamente, însă numai 1.000 au toate autorizațiile necesare, scrie publicația spaniolă El Confidencial. În Barcelona, numărul este mai ridicat.
Ce alte orașe au un număr tot mai mare de Airbnb-uri și ce alte probleme apar
Probleme cu locuințele transformate în case de vacanță nu sunt doar în Spania, ci și în alte țări europene.
De exemplu, în orașul turistic Salzburg, aproximativ 1.000 de apartamente sunt oferite spre închiriere pe termen scurt pe platforme precum Airbnb și Booking. Doar o parte dintre ele au autorizațiile necesare. Orașul a început să combată aceste închirieri ilegale în urmă cu trei ani, iar noua conducere municipală a intensificat măsurile, scrie Der Standard.
În Praga, capitala cehă, existau aproximativ 9.000 de anunțuri pe Airbnb, în vara anului 2024, scrie Deník Referendum. Sunt organizații non-profit care estimează că numărul unităților depăsește de fapt 17.000. Adică și aici sunt multe fără autorizație. Subiectul locuințelor transformate în Airbnb-uri este aici dezbătut atât la nivel politic, cât și social, mai ales că orașul este o destinație turistică aglomerată, scrie publicația cehă.
Afectează însă Airbnb-urile piața imobiliară din București?
Apartamentele transformate în Airbnburi în București sunt „cu precădere în zone centrale, unde sunt probleme cu riscul seismic, iar închirierea pe termen lung – dar și vânzarea – sunt mai complicate”, mai explică analistul Daniel Crainic, director de marketing al platformei Imobiliare.ro, în dialogul cu HotNews.
El susține că ritmul de construcție din București este însă unul suficient de bun, astfel încât sunt suficiente apartamente și pentru cei care își caută locuințe. „Crește fondul locativ și, în plus, nici nu avem turismul intens care este în Paris, în orașele din Spania sau din Italia”, subliniază el.
El mai spune că „în acest moment piața chiriilor nu este afectată”. „Turismul în general este foarte concentrat în zonele super-centrale și doar apartamentele din acele zone sunt mai populare în regim hotelier, în timp ce zona Pipera este pentru regim de business”, subliniază expertul.
Care sunt câștigurile celor care închiriază Airbnb în România, ce măsuri iau autoritățile față de aceste locuințe și ce se întâmplă în alte țări europene, zilele următoare, pe HotNews, în a doua parte a articolului.

Proiectul PULSE este o inițiativă europeană de promovare a parteneriatelor jurnalistice transfrontaliere, co-finanțată de Comisia Europeană (DG CONNECT) în cadrul Acțiunilor Multimedia prin acordul de grant LC-02772862. HotNews.ro colaborează în cadrul proiectului cu alte publicații prestigioase din Europa: Delfi (Lituania), Deník Referendum (Cehia), cel mai mare ziar austriac Der Standard (Austria), unele dintre cele mai mari publicații din Grecia – EFSYN, El Confidencial – Spania, cel mai mare ziar polonez Gazeta Wyborcza, cel mai vechi site analitic și informațional bulgar Mediapool, una dintre cele mai mari publicații independente maghiare HVG și ziar italian cu profil economic Il Sole 24 Ore, una dintre cele mai vechi și puternice publicații din Peninsulă.
Trei organizații media transnaționale de renume – OBCT (Italia), N-ost (Germania) și Voxeurop (Franța) vor coordona activitățile proiectului.
