Sari direct la conținut

Numărul școlilor în care copiii fac doar cursuri online a crescut la 300 (Ministerul Educației)

HotNews.ro
scoala online, Foto: pxfuel.com
scoala online, Foto: pxfuel.com

Luni începeau școala în scenariul roșu elevii din 260 de unități de învățământ, joi numărul școlilor care susțin doar cursuri online a crescut la 300, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Astfel, joi, 17 septembrie, în conformitate cu datele transmise de inspectoratele școlare județene (inclusiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București), se înregistrează următoarea situație:

– 12.981 de unități de învățământ în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară

– 4.375 de unități de învățământ în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție

– 300 de unități de învățământ în Scenariul 3 (S3): participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.

Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Reamintim că, potrivit ordinului comun al ministrului educației și cercetării și al ministrului sănătății nr. 5.487/1.494/01.09.2020, criteriul epidemiologic în baza căruia unitățile/instituțiile de învățământ stabilesc unul dintre cele trei scenarii de funcționare este rata incidenței cumulate, respectiv: numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori.

Reamintim că luni, în jur de 100.000 de copii din peste 260 de unități de învățământ au început școala în scenariul roșu, adică exclusiv online, în timp ce în aproape 5.000 de școli copiii au început prin rotație, cursuri online și la școală.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro