Sari direct la conținut

Numarul angajatilor romani din Marea Britanie scade considerabil

HotNews.ro

Numarul romanilor si al bulgarilor care isi cauta un loc de munca in Marea Britanie este in scadere, spun cifrele proaspat publicate de catre Home Office (Ministerul de Interne britanic). In ultimul trimestru al anului 2008, s-au inregistrat 920 de aplicatii pentru permis de munca si aproape 7.000 de aplicatii pentru certificate de inregistrare la dreptul de lucru.

Cifrele arata o scadere cu aproximativ 27 de procente si, respectiv, 21% a cererilor dreptului de a munci in UK din partea romanilor si bulgarilor. „Numarul est-europenilor care vin in cautarea unui post a scazut dramatic iar cercetarile noastre dovedesc faptul ca multi dintre cei care se aflau aici s-au intors acasa. Cu toate acestea, guvernul vrea sa se asigure ca procesul de migratie este benefic atat pietei muncii britanice, cat si tarii”, a declarat ministrul Frontierelor si Imigratiei, Phil Woolas. Acesta a adaugat ca Testul Muncii Rezidentilor introdus sub conducerea lui asigura localnicilor prima sansa la obtinerea unei slujbe.

Numarul muncitorilor din tarile A8 – Polonia, Ungaria, Lituania, Latvia, Slovacia, Estonia, Slovenia si Republica Ceha – a scazut, de asemenea, simtitor. In ultimul trimestru al anului trecut, Raportul de Monitorizare al Accesului muncitorilor A8 inregistra cel mai redus nivel din 2004, an in care aceste tari au devenit membre UE: 29.000, fata de 53.000, numar inregistrat in aceeasi perioada a anului 2007.

Accesul romanilor si al bulgarilor pe piata muncii britanice este restrictionat in continuare in cazul muncitorilor necalificati, reducandu-se la Programul Muncilor Sezoniere din Agricultura si Programul pe Domenii, unde numarul de locuri de munca poate varia de la un sezon la altul. Peste 40% dintre romanii si bulgarii care isi cauta serviciu in UK au intre 25 si 34 de ani.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro