Sari direct la conținut

Nunta mare pe scena politica

Contributors.ro
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala
Stefan Vlaston, Foto: Arhiva personala

Astazi se iau cu acte in regula PSD si ACD. Masa si dansul la restaurantul Parlamentului si in fiecare capitala de judet.

Dar mai intai, cununia religoasa.

“Victor Ponta, o iei de sotie pe Crinela Antenescu, cu antene si cota unica din dota?

“O iau, doar cu antene dar fara cota unica, ca am si eu impozitul progresiv.”

“Crinela Antenescu, il iei de barbat pe Victor Ponta, cu stat social, ajutoare si impozit progresiv?”

“Il iau, ce dreacu sa fac, ca doar asa ajung la Cotroceni prezidenta”

“Are cineva de obiectat ceva? Sa spuna acum”

“Eu am de obiectat, sunt presedintele Basescu. In primul rand Crinela e prea batrana, se trage din Bratieni, iar Ponta nu are pedigri. In plus Crinela mai are un sot, Dan Voiculescu”.

“Se respinge, s-au mai vazut casatorii de astea, iar Dan Voiculescu desi emite pe trei voci, nu emite pretentii la asternut, ca nu mai este activ. Va declar sot si sotie. Crinela, vei face tot ce spune Victor, si la ajutoare sociale si la pomeni contra voturi. Vezi pe cine pui premier, ca te bate asta, sa nu vii la mine sa te plangi”.

Curios din fire, am incercat sa citesc certificatul de casatorie. As, mi s-a sterpezit creierul.

Inca de la primul punct, dupa sageti si trandafiri citesc ca USL isi propune: “Înlăturarea de la putere pe cale democratică a actualui regim clientelar-mafiot corupt si ineficient.

In primul rand ca au uitat sa spuna “actualul regim Basescu-Boc-Udrea” o scapare de neiertat. In al doilea rand ca nu e bine sa vorbesti de funie in casa spanzuratului. Regimurile Nastase si Tariceanu-PSD n-au fost la fel, clientelare-mafiote, corupte si ineficiente? Ca sa nu ne intoarcem pana in anii ’90. Dar matusa Tamara, cine a inventat-o? Cine era seful corpului de control al premierului Nastase, nu Victor Ponta? Cine a vandut activele economiei comuniste pe doi lei si spaga cinci lei? Nu era coruptie pe timpul lui Tariceanu? S-a inventat de doi ani?

Dar sa nu ma enervez, sa trec mai departe.

“Asigurarea bunăstării cetătenilor, a nivelului de trai, a veniturilor, a conditiilor de muncă si de viată.”

Iarasi aceleasi gogorite, pe care toate guvernele le promit, in toate tarile, de cand e democratia. Si niciodata nu-si respecta primisiunea. Ca n-au cum. Pentru ca nivelul de trai, veniturile si le asigura fiecare, pe cat il duce mintea si puterile, oriunde in lume. Asta inseamna piete globalizate, inclusiv a fortei de munca. Cei care au stat cu mana intinsa la “asigurarea bunastarii” promisa de guverne, se uita lung la cei care au muncit si au de toate. Sau au furat si risca sa vina DNA si procuratura peste ei, mai devreme sau mai tarziu. Sau au adunat datorii suverane ale statelor de 5000 miliarde de euro. Care stau sa crape.

Asa ca mai incet cu “pomana contra voturi”. Ne-am mai trezit.

“Crearea de noi locuri de munca”.Unde, la buget? Ca nu mai stim cum sa scapam de ei, ne imprumutam un miliard de euro pe luna, sa la platim pensii, ajutoare si salarii. Locurile de munca le creeaza mediul privat, nu statul. Dar Ponta n-a aflat inca. Si daca le pune impozit progresiv, pleaca toti in Bulgaria sau in alte tari. Vom avea asistati fara asistatori. Mai bine sa ne faca pe toti angajati la stat. Nationalizeaza toata economia si ne intoarcem de unde am plecat. Sa spuna cinstit daca asta vrea. Ca altfel nu vad cum “creeaza” locuri de munca.

“Stat Social. Vrem si vom realiza asigurarea fundamentelor statului social conform standardelor constitutionale si europene. Vom adopta si aplica decizii clare si realiste de garantare a substantei si cuantumului drepturilor privind accesul la sistemul public de sănătate, la educatie, pensie, ajutor de somaj, protectia familiei, sprijinirea tinerilor, salariul minim, concediul, puterea de cumpărare, drepturile sindicale.” (De garantat garanteaza, dar din gura, ca bani ioc! Doar pentru “ai nostri”, din USL, vor fi bani. Asa ca grabiti-va cu inscrierea in USL!)

Hopa, adica liberalii s-au transformat din lupi capitalisti in miei socialisti?

Iar la noi statul social a insemnat pomana contra voturi, sau “furam noi, dar va lasam si pe voi sa furati”, cum bine zicea avocata lui Nicolescu. Si cand se termina ce e de furat, ca s-a cam terminat deja, ce facem? Ne imprumutam, pana s-or prinde bancherii ca nu avem de unde returna creditele. Atunci sa vezi!

“Priorităti nationale de investitii.”. Adica, dupa ce dau toate ajutoarele si drepturile specificate mai sus, au bani si de investitii! Or fi descoperit pesterile lui Ali Baba! Ca altfel nu se explica. Dar datoriile, prezente si viitoare, de unde le platesc? Deh, astea sunt amanunte plicticoase!

“Dreptate socială. Vrem si vom realiza o societate mai dreaptă, prin repararea nedreptătilor sociale existente, prin reasezarea relatiilor sociale între diversele categorii profesionale, prin refacerea dialogului social si recâstigarea păcii sociale”.

Asta e tare! Ca la Stefan Gheorghiu! Ca si cum refacerea dialogului tine loc de salarii si bani. Si de economie performanta. A, pe asta o rezolva cu sprijinirea IMM-urilor (din gura, ca bani de unde), cu locuri de munca, cu multe altele, nu le mai citez, ca-mi gonesc cititorii.

Avem in fata un program socialist 100%. Pe care liberalii l-au inghitit pe nemestecate. Deciziile le iau doar cei doi sefi, Ponta si Antonescu, iar daca pe unul il doare burta, se opreste tara in loc.

A disparut cota unica, reducerea fiscalitatii, respectarea dreptului la proprietate (ca e un moft), toate principiile liberale care il indreptateau sa se considere partid de dreapta. Acum a trecut la stanga! Sa-i fie de bine!

Noua USL are o singura sansa. PD-L sa reintre si el in sarabanda coruptiei si a “pomenilor contra voturi”, astfel incat electoratul de dreapta, scarbit de cate se intampla, sa stea acasa in ziua votului.

Si atunci, ne vom intoarce la guvernarea Nastase sau, mai rau, a lui Nea Nicu Votcaroiu

Citeste si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro