Sari direct la conținut

Învăţăturile înţeleptului Plahotniuc pentru cumătrul său Dragnea. Sau cum să conduci o ţară cu mai puţin de 20% din voturi

Contributors.ro
Sorin Ionita, Foto: Arhiva personala
Sorin Ionita, Foto: Arhiva personala

Sau cum să conduci o ţară cu mai puţin de 20% din voturi

Preaiubite cumetre, ştii că nu-s prea îndemână cu scrisul, dar mă ajută unul cu barbă de la Publika, nu-ş cum îl cheamă, să-ţi trimit nişte sfaturi din alegerile noastre moldovineşti.

Tu termină acolo la tine ce-ai început, că trebuie de speriat straşnic biznisul cu taxe şi reguli trăznite, să le intre la tăţi în cap cine-i jupânul. Iar apoi trebuieşte de adus şi aurul ţării acasă din ofşorul de la Londra, o idee isteaţă şi populară la noroade suverane ca ale noastre, din ce zic consultanţii lui Finkelstein (plus că în felul ăsta e mai aproape de Crimeea, ca să nu zic Tiraspol, unde am eu nişte druji; dar asta vorbim noi cu altă ocazie).

Dar apoi te rog să ai în videre următoarele.

Tu n-ai ajuns încă aşa detestat de popor ca mine, dar eşti pe calea cea bună. Ca atare, n-ai iluzii despre şansele tale la alegeri în România, da? Om mai da noi o mână de ajutor pe aici prin Moldova, cum am facut mereu: mai o agitaţie pentru PSD, mai trolăm pe paţanii ăia ai voştri care joacă rol de Maia&Năstase, am uitat cum le zice, şamd. Dar nu-i de-ajuns ca să poţi guverna cu 20% cât o să ai.

Trebuie de băgat urgent măsuri hotărâte pentru alegeri, sau cum zicem prin părţile noastre, tehnologii politice (Политические технологии). Mereu mi s-a părut că la Bucureşti sunteţi cam mămăligă. Ce-i cu voi de vă lăsaţi călcaţi în picioare aşa: ori n-aveţi destui bani, ori nu ştiţi să puneţi şaua pe justiţie şi popor, ori ce se petrece? Dacă vrei, trimit nişte băieţi de-ai mei să vă consulte la partid.

1. Întâi şi-ntâi, faci un sistem electoral să nu-l înţeleagă nimeni şi te asiguri că orişice votează poporul, tot tu ieşi în frunte. Ca mixtul nostru din Moldova de pildă, cu colegii uninominale decupate cu foarfica şi în care bagi resursă clientelară. Super-maladeţ: am ieşit pe locul trei la vot, sub 24% (de fapt vreo 16-17% pe bune, restul cu presiuni şi intimidări), dar în parlament deja sunt pe doi, cu 30%, că i-am rupt în colegii. Lasă-mă două luni şi fac 51% din locuri, exact ca înainte. Plus, uite ce frumos a fost în campanie la mine în colegiu, la Nisporeni (poze 1).

1. La Nisporeni, unde s-a ales Şeful: voievozi, iobagi şi dinozauri

2. Doi la mână, iei un băiat de unică folosinţă pe care îl ţii de ouă cu nişte dosare grele. Îl pui să inventeze un partid fake, iepure, care să rupă voturi de la ăilalţi. Cum ar fi rontujoru’ ista, Ilan Şor: mi-a adus 7% în parlament moca, pe banii lui (din miliardul furat, din Rusia, treaba lui) că nu era să-l plătesc tot eu. Agitaţie, tuşonca, concerte, cămeşă populară, hau hau, tot ce trebuie. Amuş mă gândesc ce fac cu el: poate câţiva ani pe zonă, după care să dispară în păpuşoi cu ce-i rămâne, ori îl fac scăpat direct de la domiciliu, că a început să-mi placă cum se mişcă.

3. Trei, vii încoace şi vorbim cu drujii ceia din Tiraspol, îs oameni de înţeles. O să te miri şi tu câţi cetăţeni români aveţi pe acolo, că le-aţi dat paşapoarte cu nemiluita! Şi le-a plăcut de voi când aţi oprit exportul de gaz, aveţi o bilă albă la ei. Negociem bine şi ţi-i aliniez pe toţi cu marşrutka în secţii la Nistru, ca duminică; ia vezi poza 2. Acolo-i seriozitate, nu abureală ca la voi, blea, când aţi dat-o cu referendumu-n gard. Ce impui la oameni, aia bagă în urnă, şi nici nu-i scump.

2. La Rezina (Nistru), transnistreni la vot

Iată aşa rezultat concret: zice lumea că Transnistria-i cu Rusia, că votează pro-rusul Dodon? Doar o vorbă am trimis la Sheriff la zavod şi amândouă colegiile au ales “independenţii” mei, a rămas Igoruşka cu buza umflată. Ca să-i dau şi una peste ochi prezidentului, la umilire, şi să-l fac de râs la Putin, în Transnistria Nord am băgat un unionist, fost la Moldova Noastră! Alălalt e angajat la duty-free la Şor; ce-i zic eu, aia face. E, deja am 40% în parlament? Am aranjat şi vectorul geopolitic? Este că io controlez şi votul pro-Rusia (ha) şi pe ală pro-Vest (ha ha)? Măi Dragnea, nu mă zăibi că dacă-mi pun mintea cu voi, data viitoare toată Transnistria votează unirea cu România, în cap cu armata 14a, şi aţi belit-o cu tot cu vector la Bucureşti, fug americanii cât colo cu rachetele celea…

4. Patru la mână, schimbă, vericule, legile ca să te poţi mişca în campanie. Na, că am dat-o pe oltenisme de-ale tale. Uite inspiraţie de la Moldova: se poate face campanie şi în ziua de vot iar partidele au voie să trimită mardeiaşi la intimidare sau standuri de propagandă la intrarea în secţii (Foto 3). Tot pentru intimidare, puneţi camere de luat vederi în secţii, să filmeze tot, din zori până seara; daţi zvon prin sate că dacă nu vii la vot sau ştampilezi ce nu trebuie, partidul te vede. Am zis că e “pentru transparenţă” (sanchi) şi camera bate doar pe urnă, nu se vede faţa omului. Dar am procurat unele cu unghiul larg şi ia uite ce brava cuprinde! (Foto 4). Nu că ar sta cineva să se uite ce s-a filmat în 2000 de secţii, dar e bine să ştie lumea de frică. Norodul trebuie de transparentizat la sânge.

3. Campanie de partid în faţa secţiilor. Partid care trebuie, normal

4. Vezi ce bagi in urnă, partidul te filmează

5. Mare grijă cu diaspora. Fă ceva cu nenorociţii din Vest, schimbă actele, redu secţiile, dă-le un singur colegiu (faţă de două în Transnistria), că în străinătate numa’ prostii se votează. Uite că şi la Moscova au ales un paţan de-al lui Maia Sandu, blea. Cel mai bine e să mergi până la capăt ca să terminăm circul ăsta din ambasade şi consulate: pune nişte loaze de profesori şi influenşărsi să facă tărăboi pe TV-urile tale, cum că numai votul în ţară e democratic. Proştii din străinătate să facă bine să vină acasă dacă vor la urne. Idioţi utili să susţină orice idee găseşti totdeauna.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro