NY Times: În primul rând America, sau Trump?

Din secunda în care am încetat să-l mai urmăresc pe Trump flatându-l pe Vladimir Putin la Helsinki – refuzând să apere concluziile propriilor sale servicii de informaţii legate de amestecul Rusiei în alegerile noastre din 2016 – am ştiut că asist la ceva ce nu mai văzusem niciodată. Mi-au trebuit câteva zile ca să-mi dau seama, dar acum este evident: îl vedeam pe preşedinte punând Rusia în primul rând, şi nu America, scrie Thomas L. Friedman in NY Times.

La fiecare întrebare – cât de mult au fost implicaţi agenţii ruşi în tentativa de a ne manevra alegerile, cum ar trebui investigată în continuare problema şi comportamentul lui Putin pe scena mondială la nivel general (de exemplu, implicarea guvernului său în prăbuşirea avionului de pasageri malaez deasupra Ucrainei, asasinarea unor jurnalişti ruşi şi otrăvirea unui fost spion rus în Regatul Unit) – Trump accepta explicaţiile lui Putin şi scuzele cu privire la concluziile propriilor sale servicii de spionaj, ale Departamentului Justiţiei, ale aliaţilor europeni, precum şi pe cele legate de principiile americane fundamentale.

Mi-a plăcut ce a spus ulterior Arnold Schwarzenegger despre Trump: „Eşti preşedintele Statelor Unite. Nu trebuia să faci aşa ceva. Ce e cu tine?”

Ce e cu tine? Nu cunosc răspunsul final la această întrebare, dar ştiu că, pe măsură ce intrăm în Faza 3 a preşedinţiei lui Trump, problema se va agrava.

În Faza 1, Trump era labil mental şi dezlănţuit. Trump l-a neutralizat pe Kelly, s-a delimitat de Mattis şi i-a demis pe Tillerson, McMaster şi Cohen. El i-a înlocuit pe ultimii trei cu nişte oameni care îşi doreau atât de mult funcţiile încât erau dispuşi să calce pe cadavrele predecesorilor lor, care, după cum ei prea bine ştiau, fuseseră daţi afară pentru că îl înfruntaseră pe Trump în privinţa politicilor şi principiilor sale.

Urmărind nişte vechi adversari ai Rusiei – secretarul de stat Mike Pompeo şi consilierul pentru securitate naţională John Bolton – respingând tot ce spuseseră de-a lungul anilor şi ignorând linguşelile lui Trump la adresa lui Putin şi bălăcăreala sa la adresa FBI-ului pentru a obţine posturile pe care şi le doreau atât, asta demonstrează un carierism, un servilism şi un cinism la scară industrială.

Dar asta pregăteşte Faza 3: Labil mental, dezlănţuit şi fără intenţii anume.

Care ar fi consecinţele neintenţionate ale unui preşedinte american care porneşte simultan războaie comerciale cu China, Uniunea Europeană şi Canada, care pune Rusia înaintea Americii, preferându-i pe Putin şi alţi dictatori în schimbul aliaţilor democraţi tradiţionali, care reduce impozitele companiilor şi supraîncarcă datoria naţională – fără majorarea compensatorie a altor taxe sau o reducere a cheltuielilor, punând astfel sub presiune dobânzile şi deficitul comercial – care ignoră schimbarea climei şi elimină orice restricţii în privinţa exploatării combustibililor fosili, care anulează acordul nuclear cu Iranul şi ameninţă acum cu un război împotriva Iranului, care limitează imigraţia pe piaţa autohtonă a muncii şi aşa restrânsă, care reduce tot mai mult sistemul de sănătate Obamacare şi care încalcă atâtea norme legate de comportamentul unui preşedinte faţă de subalterni, faţă de aliaţi şi faţă de americanii care nu fac parte din partidul lui?

Care sunt consecinţele neintenţionate ale tuturor acestor lucruri luate la un loc – dintre care niciunul nu a făcut obiectul unor analize sau al unor audieri în Congres, ci sunt pur şi simplu pura întrupare a promisiunilor electorale ieşite din burta lui Trump?

Cine ştie? Poate că vor exista şi nişte consecinţe bune – poate că Iranul şi China se vor pleca în faţa pretenţiilor lui Trump; poate că economia şi piaţa acţiunilor îşi vor continua ascensiunea; poate că primele semne promiţătoare ale atitudinii impulsive a lui Trump faţă de Coreea de Nord vor da roade.

Totuşi, ceea ce ştiu sigur este că niciun preşedinte american nu poate rupe atâtea relaţii vechi, nu poate ignora atâtea reguli de bază ale ştiinţei şi economiei şi nu poate încălca atâtea norme ale etichetei prezidenţiale fără consecinţe neintenţionate. Dar va mai trece un timp până ca asta să se vadă.

Ceea ce mă aduce din nou la întrebarea lui Schwarzenegger – „Ce e cu tine?” Ea nu se aplică doar preşedintelui, ci şi celor care îi dau apă la moară. De ce oare îşi sacrifică atât de uşor propria reputaţie şi propria integritate ca să apere un om fără integritate, un om care i-ar arunca peste bord pe fiecare dintre ei sau pe toţi odată dacă el hotărăşte că e în interesul lui? Asta e pentru mine ceva inexplicabil.

Articol de Thomas L. Friedman, NY Times (preluare Rador)