O admirabilă meditație asupra istoriei trăite

Unul dintre momentele de vârf din viața literară a anului 2000 l-a reprezentat publicarea volumului de memorii al lui Annie Bentoiu. Cartea se numea, și nu întâmplător, Viața ce ni s-a dat, acoperea perioada 1944-1952, iar acel reflexiv-pasiv din titlu spunea totul despre cât de puțin ajunsese să conteze voința individului, însăși viața acestuia în vremea comunistă.

19 ani mai târziu, editura Humanitas a reeditat, în condiții grafice deosebite, cartea cu pricina. În cronica scrisă atunci, observam că trecerea de la ficțiune la o carte de memorii (inițial, Annie Bentoiu intenționa să scrie un roman) a fost un fapt benefic. În primul rând pentru noi, cititorii. Transferul auto-impus de la ficțiune la non-ficțiune a presupus, indubitabil, eforturi. Chiar anumite costuri. Care s-au metamorfozat în tot atâtea mărci de identificare ale cărții. În caracteristici care fac ca Timpul ce ni s-a dat să reprezinte o carte de mărturii substanțial altfel.

Sigur, Annie Bentoiu și-a scris mărturiile la persoana întâi. Numai că nu ea este personajul principal al cărții. Fapt admis de mărturisitoarea însăși. “Textul de față nu este, nu poate fi o istorie a vieții mele. Viața mea, în sine, nu prezintă nici un fel de interes. Ceea ce încerc să realizez aici este povestirea a ceea ce am văzut: nu sunt decât un ochi. Iar acest ochi nu este atotvăzător, nu-și poate depăși condiționarea, nici limitele propriului câmp -și timp- de viziune. Interpretarea datelor primite este și ea un proces de prea mare complexitate ca să poată fi integral stăpânit.”

Annie Bentoiu a fost soția binecunoscutului compozitor Pascal Bentoiu. Care, solicitat de fiica lor, Ioana Bentoiu, a scris în perioada cuprinsă între 12 septembrie 1994 și 2 ianuarie 2004 un pachet de patru scrisori. Adresate acesteia ( Ioana Bentoiu e numită cu tandrețe Duduieț), însă a căror valoare depășește de departe valoarea unei corespondențe de familie. În ele compozitorul își convoacă amintirile, cu intenția de a scrie și el cât mai puțin despre sine și mai curând despre o perioadă amplă de timp căreia i-a fost martor. E vorba despre intervalul cuprins între anii 1937 și 1995.

Ioana Bentoiu a avut excelenta inițiativă de a propune spre publicare cele patru scrisori, completate cu câteva anexe majoritar datorate lui Annie Bentoiu, tot editurii Humanitas. Le-a reordonat în așa fel încât ele să urmeze, să reconstituie cursul firesc al istoriei.L le-a asigurat un număr de note de subsol și astfel excelenta serie de Memorii, jurnale, corespondență a editurii s-a îmbogățit cu un nou și, după părerea mea, important titlu. Istorie trăită. Scrisori pentru Ioana.

Asemenea Timpului ce ni s-a dat, deși scrise la persoana întâi, Scrisorile lui Pascal Bentoiu pun cât mai mult între paranteze subiectivitatea autorului. Nu Pascal Bentoiu înseamnă personajul principal al cărții, aceasta însă fără ca personalitatea complexă, însușirea de intelectual critic a autorului să fie în vreun fel știrbită. În Istorie trăită. Scrisori către Ioana, Pascal Bentoiu este ceea ce se cheamă un martor lucid implicat. Memoriile sale provocate a fi așternute pe hârtie de dorința fiicei dau seama veridic și despre perioada de relativă înflorire a României din interbelic (cu acel mitic an 1938), și despre cutremurul din noiembrie 1940, și despre dictatura regală a lui Carol al II lea percepută drept o încercare a atât de controversatului monarh de a se opune ascensiunii și exagerate, și primejdioase a anarhicei extreme drepte, și despre Statul național- legionar și dictatura antonesciană, și despre tot ce a adus cu sine teribilul an 1940, și despre anii războiului, și despre ce s-a întâmplat la 23 august 1944, și despre tot ceea ce s-a întâmplat după. Adică despre preluarea treptată, brutală a puterii de către comuniști, ajutați de armata sovietică, dar și despre tot felul de tovarăși de drum (Pascal Bentoiu este neiertător ori de câte ori aduce vorba despre dr. Petru Groza), și despre teroarea dintre 1945 și 1964, și despre înșelătoarea liberalizare dintre 1963 și 1971. Șii despre revenirea dură la noaptea totalitară.

Semnatarul scrisorilor nu s-a lăsat păcălit nici de mitul Lucrețiu Pătrășcanu, dar nici de simulacrul de copil teribil al lagărului comunist reprezentat în primii săi ani de domnie de Nicolae Ceaușescu. Citez în cele ce urmează caracterizarea făcută de Pascal Bentoiu lui Lucrețiu Pătrășcanu. “Acum acest individ este descris ca o victimă a lui Gh. Gheorghiu Dej și, într-adevăr, așa a fost; arestat în 1948, apoi asasinat cu un glonț în ceafă în 1954, în închisoare. Dar între ‘44 și ‘48 a fost insul care a pulverizat structura legală și judiciară a Statului român. El a distrus magistratura și statutul ei, epurând pe capete și suprimând inamovibilitatea, el a transformat procurorii în niște zbiri comuniști, el a epurat barourile de tot ceea ce acestea conțineau mai valoros, el s-a autoproclamat profesor la Facultatea de Drept în timp ce oameni ca Micescu, Strat, Gruia și câți alții, erau dați afară și încarcerați. Tipul a fost o bestie, iar singurul lui atu este că niște bestii mai înspăimântătoare (Dej, Drăghici, Chișinevski ș.a) l-au curățat fără drept de apel ”.

Pascal Bentoiu comentează lucid și întâmplările din august 1968, și ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, și ceea ce el numește transformarea puterii politice în putere economică ( exemplară pentru calitatea, acuitatea analizei scrisoarea din 12 septembrie 1994), și dispariția interesată a pretextului ideologic, și cultivarea interesată de Ion Iliescu și acoliții acestuia a naționalismului (evenimentele din martie 1990 de la Tărgu Mureș), a partidelor extremiste gen PRM și PUNR chemate, la un moment dat, la guvernare (celebrul patrulater roșu), și naivitatea opoziției, și mișcările greșite ale acesteia (cazul Radu Câmpeanu), și pauperizarea cruntă a populației. Aceasta din urmă conducând la instaurarea unei atitudini tot mai pronunțat anticapitaliste a acesteia. Pascal Bentoiu nu se arată prea optimist nici în anticiparea rezultatelor alegerilor din noiembrie 1996. Care în 1995 erau privite ca o izbăvire. S-a dovedit că nu a fost să fie. Sau că au existat destule forțe care să nu fie.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro