O altă hartă a României: cum s-a blocat Bucureștiul într-un stâlp, care ține Capitala în anii '70
România a finalizat sau are în curs de proiectare și construcție 16 săli polivalente moderne, cu o capacitate adunată de peste 108.000 de locuri în tribune. Sălile moderne deja inaugurate au o contribuție majoră la popularizarea sportului în România și permit organizarea unor competiții sportive internaționale, care ajută inclusiv la promovarea imaginii țării, dar și atragerea de venituri suplimentare din turism.
Între timp, Bucureștiul are un proiect pentru o sală modernă cu 20.000 de locuri, însă acesta este blocat de administrația centrală, motiv pentru care cluburile din Capitală sunt nevoite să activeze într-o sală de numai 5.000 de locuri, construită în anii ’70.
Dacă sala din București e blocată pe hârtie, Clujul joacă deja în altă ligă, mai modernă, mai populară și profitabilă. Sala Polivalentă BTarena din Cluj-Napoca a găzduit, în aprilie 2022, un număr record de spectatori pentru un meci de baschet desfășurat în România.
Nu o dată, ci de două ori, la interval de două săptămâni: câte 10.000 de persoane au asistat în tribune la fiecare dintre cele două meciuri din sferturile de finală ale Ligii Campionilor găzduite de BTarena, între echipa locală U-BT Cluj-Napoca și trupa germană MHP Riesen Ludwigsburg.