O altă voce din PNL cere rămânerea la guvernare: „Nu ne ducem la alegători să le spunem că stăm în opoziție”
Alina Gorghiu, președinta PNL Argeș, spune joi că partidul trebuie să găsească soluții pentru deblocarea crizei politice și nu să meargă în opoziție precum a votat conducerea într-o rezoluție adoptată marți seară. De asemenea, ea critică și afirmațiile că dacă un alt liberal va fi propus prim-ministru în coaliție cu PSD acesta va fi „o marionetă”.
„Cu ce nu sunt de acord din discursurile din ultimele luni pe care le-am văzut la anumiți lideri ai PNL este faptul că oricine, vreodată, pe lumea asta ar veni la Guvern din Partidul Național Liberal ar fi o marionetă. Eu nu pot să-mi etichetez colegii de partid ca marionete, mai ales că în partid avem foști președinții ai partidului, oameni care au mai ocupat poziția de premier”, a declarat deputata.
Deși nu a fost în spatele premierului demis când a anunțat votul privind intrarea liberalilor în opoziție, ea spune că l-ar susține dacă partidul ar decide să-l propună din nou pentru funcția de premier. În plus, ea a explicat și că în PNL nu există discuții despre un alt premier, cât timp există unul în funcție.
„Temperatura discuțiilor politice, a clivajului politic trebuie să mai scadă. Ziua de marți ne-a încrâncenat pe toți foarte tare, mi-aș dori să lăsăm lucrurile să se așeze și să vedem care este calea de deblocare, pentru că orice om politic e responsabil. Și da, am votat cu toții să intrăm în opoziție acum pentru a ne delimita în mod ferm de PSD”, a declarat Alina Gorghiu joi la Parlament.
Dar, în ciuda rezoluției, trebuie să fie găsite soluții pentru deblocare. „Orice om politic sănătos la cap se gândește cum iese din impasul ăsta. Cu toții trebuie să ne gândim”, a mai explicat ea.
De asemenea, Gorghiu a spus că deși PSD a generat împreună cu AUR criza politică, în PNL „avem obligația să ne gândim cum facem să nu rămânem într-o situație de interimat prea mult timp pentru că vedeți, a 10-a lună de consum negativ, avem probleme de ordin economic”.
„Un partid politic spune în campanie că va guverna”
Despre varianta intrării partidului în opoziție, Gorghiu a spus că liberalii nu le pot spune alegătorilor că au cerut votul pentru a sta acum în opoziție.
„Nu ne ducem la alegători să le spunem, ne ducem să stăm în opoziție. Un partid politic se duce în campanie să spună că va guverna, va guverna bine, va guverna cu oameni integri. Deci, din perspectiva mea, dacă se ajunge la acest scenariu ca Partidul Național Liberal să redevină o soluție pentru o guvernare articulată, eu sunt unul din oamenii care va susține acest lucru”, a precizat deputata.
Ea a declarat, de asemenea, că și-ar dori un premier liberal, într-un Guvern liberal, care să gestioneze problemele României.
„Acum premierul liberal este Ilie Bolojan. Dacă partidul decide să schimbe decizia intrării în opoziție și să meargă cu propunerea Ilie Bolojan la președintele Nicușor Dan, voi susține acest demers. Dar astăzi nu suntem în acest moment”, a mai spus deputata PNL.
Mai mulți lideri din PNL cer să rămână la guvernare
Marți, în PNL au existat mai multe voci care au contestat decizia de a nu mai negocia cu PSD. Unele au făcut-o chiar public.
Primul a fost Cătălin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL, care la câteva minute după adoptarea moțiunii de cenzură, a spus că „acele rezoluții nu pot însemna că nu putem discuta în partid orice va fi”. PNL a votat de două ori că, dacă PSD dărâmă guvernul, cele două partide nu mai pot face alianță.
A urmat apoi Nicoleta Pauliuc, de asemenea prim-vicepreședintă, care nu a exclus o nouă alianță cu PSD, spunând că își dorește un parteneriat cu președintele Nicușor Dan, „care a spus că trebuie să fim la guvernare”.
Chiar dacă reporterii au insistat că prezența PNL la guvernare înseamnă că vor forma Guvernul alături de PSD, Nicoleta Pauliuc a continuat spunând că „e foarte important ca PNL să fie în camera în care se iau deciziile”.
La finalul ședinței, în spatele lui Bolojan au stat o mare parte dintre cei care au participat la ședință, mai puțin Cătălin Predoiu, care a plecat înaintea declarațiilor de presă, Nicoleta Pauliuc, Hubert Thuma, Toma Petcu sau Alina Gorghiu. Toți se opun intrării în opoziție și nu exclud reluarea negocierilor cu PSD. Ei vor testa, în zilele următoare, conform surselor din partid, ce susținere au în PNL pentru o refacere a votului și a alianței cu PSD.