O colaboratoare apropiată a lui Joe Biden a fost numită șef al Unicef
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a numit-o pe americanca Catherine M. Russell, apropiată președintelui Joe Biden, în funcția de director al Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (Unicef) unde îi va succeda compatrioatei Henrietta Fore, care a demisionat în iulie, a anunțat purtătorul de cuvânt al Organizație, citatd e AFP.
Catherine M. Russell, în vârstă de 60 de ani, a fost până acum asistenta președintelui SUA și directorul biroului personalului prezidențial de la Casa Albă, a declarat purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, care a anunțat numirea.
Joe Biden a lăudat „abilitățile de conducere, experiența, înțelepciunea și empatia” lui Russell într-o declarație.
Pe parcursul carierei, ea a apărat în special subiecte legate de femei din 2013 până în 2017 la Departamentul de Stat, după ce a lucrat la Casa Albă cu Barack Obama și la Departamentul de Justiție.
Henrietta Fore, în vârstă de 73 de ani, a demisionat în iulie, dar a acceptat să rămână până când va fi numită o nouă conducere la Unicef.
Această agenție ONU este condusă de un consiliu de administrație format din 36 de membri reprezentând cele cinci grupuri regionale ale statelor membre ale Națiunilor Unite (Africa, America Latină și Caraibe, Asia-Pacific, Europa de Est și Europade Vest și alte state).
Unicef lucrează în beneficiul copiilor din 190 de țări și teritorii, în situații de urgență, precum și în țări pașnice. Bugetul total estimat pentru perioada 2018-2021 a fost de 22,8 miliarde USD.