O doctoriță din Austria a fost amendată pentru că a tăiat piciorul greșit al unui pacient / Ea poate contesta decizia
O doctoriță a fost amendată miercuri în Austria pentru că a amputat piciorul greșit al unui pacient, a declarat miercuri tribunalul regional din Linz (nord), relatează AFP.
Sesizat de procuratură, judecătorul a găsit-o vinovată de „vătămare prin neglijență gravă” pe inculpata de 43 de ani, care a invocat „eroarea umană”, a declarat un purtător de cuvânt al instanței.
Ea marcase piciorul greșit al pacientului de 82 de ani înainte de operația din luna mai la Freistadt și și-a dat seama de greșeala ei abia două zile mai târziu.
Instanța a aplicat o amendă de 2.700 de euro, din care jumătate cu suspendare fără a preciza cum a fost calculată. De asemenea, tribunalul a acordat 5.000 de euro daune văduvei pacientului, decedat între timp, devenită parte civilă.
Chirurgul a denunțat o defecțiune în lanțul de control în sala de operație. De atunci, ea a schimbat clinica la care lucreazî și încă poate ataca hotărârea.
Conducerea unității a declarat într-un comunicat că „cauzele și împrejurările” acestei erori medicale au fost analizate cu precizie”.
Au fost discutate proceduri interne cu echipa și a fost urmată instruirea.