O dronă a intrat în România prin Botoșani și s-a prăbușit la Suceava. Alerta aeriană a închis mai multe școli / Mesaje Ro-Alert în trei județe
Radarele armatei au detectat drone în puncte diferite de la granița cu Ucraina, iar în județul Botoșani o țintă a pătruns în spațiul aerian național și s-a prăbușit în Suceava. Incidentele au generat ridicarea avioanelor de vânătoare, mesaje RO-Alert în trei județe și suspendarea temporară a cursurilor în mai multe școli.
UPDATE: Oficialii Ministerului Apărării au declanşat o anchetă imediat după prăbușirea dronei. Echipe de specialişti au fost trimise la faţa locului, unde au găsit zeci de fragmente, mai mici sau mai mari, multe dintre ele având inscripţii, scrie News.ro.
Toate fragmentele vor fi ridicate şi vor fi expertizate în cadrul anchetei care a fost deschisă.
Ministrul Apărării: Drona are „caracteristici tehnice un pic noi”
Ministrul Radu Miruță spune că drona de la Suceava are „caracteristici tehnice un pic noi”, fără a detalia ce este diferit față de precedentele care au picat sau au fost doborâte pe teritoriul României.
„Sunt echipe la fața locului, aștept să văd, știu că este raportul lor. Ce știm este că a zburat timp de 4 minute în spațiul aerian românesc, venind din Ucraina. De data asta n-a mai trecut prin Moldova, a venit prin nordul țării exact la intersecția între granițele țărilor. A intrat în spațiul aerian românesc pentru 4 minute. S-a prăbușit într-o zonă în care nu există risc pentru populație”, a declarat Miruță într-o intervenție telefonică la Digi24.
Imagini cu drona prăbușită la Suceava
Aparatul de zbor a fost filmat în zbor de localnicii din zonă. Oamenii au raportat zgomote puternice înainte ca drona să cadă în zona împădurită din apropierea localității Solca, județul Suceava, potrivit News Bucovina.
Fragmente de dronă au fost filmate ulterior de jurnaliștii de la News Bucovina.
Imaginile publicate de presa locală nu au fost asumate oficial de autorități.
UPDATE: „În continuarea informaţiilor transmise privind incidentul din dimineaţa zilei de 24 septembrie, precizăm că ţinta aeriană a evoluat timp de aproximativ patru minute în spaţiul aerian naţional, după care s-a prăbuşit în apropierea localităţii Solca, judeţul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale”, anunţă MApN.
Echipele de intervenţie ale Ministerului Afacerilor Interne au ajuns la faţa locului, au securizat perimetrul şi au identificat o dronă de mici dimensiuni, fără incendiu la locul prăbuşirii.
De asemenea, la ora 07.21, un elicopter IAR-330 SOCAT a decolat de pe Baza 95 Aeriană Bacău, pentru monitorizarea situaţiei în zonă.
„Situaţia este în dinamică şi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, transmite MApN.
Cursuri suspendate temporar la Suceava
Ca urmare a alarmei aeriene, școlile din zona Solca, Arbore, Botoșana, Cacica au luat decizia de a suspenda cursurile joi, 24 septembrie, până la ora 10.00, a anunțat Monitorul de Suceava.
Mai multe unități din județ au transmis elevilor și părinților ca pe durata alertei să respecte indicațiile autorităților și să evite deplasarea către școală.
Ulterior, pe măsură ce au venit noi informații privind localizarea dronei, unităţile de învățământ au comunicat că programul școlar se reia.
Alertă aeriană în România
„În dimineaţa zilei de joi, 24 septembrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale a detectat o ţintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniţei cu România, în zona de nord a judeţului Botoşani”, anunță MApN. Potrivit semnalelor radar, drona a pătruns ulterior în spaţiul aerian naţional prin acea zonă.
Două aeronave F-16 ale Forţelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană, au decolat de pe Baza 86 Aeriană Borcea, pentru monitorizarea situaţiei.
În același timp, Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă pentru a alerta populaţia din judeţele Botoşani şi Suceava, fiind transmis un mesaj RO-Alert la ora 06:26.
Alerta de dimineață a urmat unui incident înregistrat în cursul nopții de 23 spre 24 septembrie, când un grup de drone a fost detectat în nordul localităţii Chilia Veche, pe teritoriul Ucrainei, tot în apropierea graniţei cu România.
Atunci, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene şi Spaţiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliţie Aeriană Întărită, au decolat de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situaţiei.
De asemenea, la ora 04.41, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, alertă aeriană care a încetat ulterior, la ora 05.44.
„Situaţia este în dinamică şi vom reveni cu detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”, precizează reprezentanții MApN.