Sari direct la conținut

O dronă americană MQ-9 Reaper s-a prăbușit în apropiere de Câmpia Turzii

HotNews.ro
O dronă americană MQ-9 Reaper s-a prăbușit în apropiere de Câmpia Turzii

​O dronă americană de tipul MQ-9 Reaper s-a prăbușit în apropiere de baza aeriană de la Câmpia Turzii, acolo unde americanii au adus astfel de drone pentru misiuni de recunoaștere.

Informația încă nu a fost confirmată oficial de MApN, dar ministrul Apărării Vasile Dîncu a spus la Digi24 că incidentul s-a produs în timpul unei misiuni de antrenament, că drona a picat într-o zonă nelocuită și că nu sunt victime.

Din primele informații drona s-a prăbușit când se apropia de aterizare, după finalizarea misiunii în care a fost. Locul prăbușirii este la circa 2-3 kilometri de baza aeriană. Drona nu avea la bord armament.

Imagini din locul unde s-a prăbușit drona americană lângă Câmpia Turzii

La baza aeriană de la Câmpia Turzii, Statele Unite au trimis periodic, în baza relațiilor bilaterale, aeronave de luptă și militari care să participe la exerciții și să se antreneze cu soldații români.

An de an la Baza 71 au venit pentru exerciții militari americani cu avioane de luptă F-15 sau cu F-16, iar în 2019-2021 SUA a trimis de trei ori la Câmpia Turzii drone de atac MQ-9 Reaper.

Drona MQ-9 Reaper, folosită de SUA pentru supraveghere, dar și pentru atac

Drona MQ-9 Reaper(foto) este o aeronavă fără pilot, dar teleghidată și care este special gândită atât pentru misiuni de supraveghere și recunoaștere, cât și pentru misiuni de găsire și neutralizare a unor ținte. Unul dintre cele mai răsunătoare exemple de astfel de misiune a fost asasinarea generalului iranian Qassem Soleimani lângă Bagdad.

SUA detin aproximativ 300 de drone MQ-9 Reaper. Vehiculul aerian are o greutate de 2,22 tone, o autonomie de 1.850 de km și 14 ore de funcționare. Drona este ghidată prin satelit, poate zbura la o altitudine maximă de 15.240 de metri și poate acroșa până la patru rachete Hellfire și două bombe ghidate laser GBU-12 Paveway II.

Drona are o viteză maximă de 370 km/h și este propulsata de o elice. Este produsă de General Atomics Aeronautical Systems, a avut primul zbor în urmă cu 21 ani și e în dotarea forțelor americane din 2007.

Foto: Dronă MQ-9 Reaper la Câmpia Turzii

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro