Skip to content

O dronă s-a prăbușit pe un câmp agricol din Suceava. Autoritățile investighează proveniența sa

Pentru moment nu sunt informații dacă drona este una militară, una de supraveghere sau de contrabandă, relatază TVR Info. Potrivit publicației locale Monitorul de Suceava, drona nu are încărcătură explozivă.

Potrivit unei imagini oferite presei de Poliția Suceava, drona este una de dimensiuni mici.

Drona prăbușită în Suceava Foto: IPJ Suceava

Prăbușirea dronei pe câmpul agricol din Șerbăuți, în județul Suceava la aproximativ 25 de kilometri de granița cu Ucraina, a fost sesizată de un localnic la 112.

La fața locului au ajuns numeroase forțe de ordine, polițiști, militari, inclusiv specialiști de la SRI, conform unor surse citate de presa locală.

Drona urmează să fie ridicată și ulterior expertizată pentru a se stabili proveniență ei.

Cazul din Galați

Incidentul de la Șerbăuți are loc la o săptămână după ce o dronă rusească cu încărcătură explozivă s-a prăbușit în municipiul Galați după ce a deviat de la traseu și a intrat pe teritoriul României.

MApN relata atunci că a ridicat două avioane Eurofighter britanice după ce mai multe drone au fost detectate în apropierea graniței, în localitatea ucraineană Reni, adăugând că „se pare că una din drone a scăpat din acest roi” și a căzut în Galați.

Potrivit autorităților, a fost „afectată o anexă dintr-o gospodărie, precum și un stâlp de electricitate”, marcând prima dată când sunt produse pagube din cauza unei drone rusești căzute în România. Nu au existat victime, iar încărcătura explozivă a fost detonată în siguranță.