O femeie învinuită de justiția franceză de divorțul ei, pe motiv că a încetat să întrețină relații sexuale cu soțul, a obținut o decizie reper la CEDO
O femeie, care a fost învinuită de instanțele franceze de destrămarea căsniciei sale deoarece nu mai întreținea relații sexuale cu soțul ei, a câștigat un apel la cea mai înaltă instanță europeană pentru drepturile omului, a anunțat joi curtea, reaprinzând o dezbatere în Franța cu privire la drepturile femeilor, relatează Reuters.
Femeia din Franța, identificată în documentele judiciare „ca doamna H.W.”, născută în 1955, și-a prezentat cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) în 2021, după ce a epuizat căile de atac în Franța, la aproape un deceniu de la divorț.
CEDO a decis că instanțele franceze i-au încălcat dreptul la respectarea vieții private și de familie.
„În cazul de față, Curtea nu a putut identifica niciun motiv care să justifice această ingerință a autorităților publice în sfera sexualității”, se arată într-un comunicat remis de CEDO.
Decizia curții europene vine într-un context de reflecție profundă în Franța, după cazul extrem de mediatizat al lui Gisele Pelicot, al cărei soț a fost găsit vinovat de drogarea ei și de invitarea a zeci de bărbați în casa lor pentru a o viola.
Cazul a șocat lumea, a reaprins dezbateri dificile despre drepturile femeilor în Franța și a transformat-o pe Gisele Pelicot într-un simbol al feminismului.
Un „punct de cotitură” pentru drepturile femeilor în Franța
Într-un comunicat remis de avocata sa, H.W. a salutat victoria juridică obținută la CEDO.
„Sper ca această decizie să marcheze un punct de cotitură în lupta pentru drepturile femeilor în Franța”, a spus ea. „Este acum imperativ ca Franța, la fel ca alte țări europene, precum Portugalia sau Spania, să ia măsuri concrete pentru a eradica această cultură a violului și pentru a promova o adevărată cultură a consimțământului și respectului reciproc”, a adăugat aceasta.
Lilia Mhissen, avocata femeii, a precizat că decizia CEDO nu are un impact asupra divorțului lui H.W., care este definitiv. Totuși, ea a subliniat că hotărârea va avea un impact major asupra legislației franceze, împiedicând judecătorii francezi să mai ia decizii asemănătoare în viitor.
„Această decizie marchează abolirea obligației maritale și a viziunii arhaice, canonice, asupra familiei”, a declarat ea într-un comunicat. „Instanțele vor înceta, în sfârșit, să interpreteze legislația franceză prin prisma dreptului canonic și să impună femeilor obligația de a avea relații sexuale în cadrul căsătoriei.”
Ministerul pentru Europa și Afaceri Externe al Franței, care a reprezentat guvernul francez în acest caz, nu a răspuns imediat unei solicitări de comentarii.
H.W. a avut patru copii cu soțul ei
Femeia, care s-a căsătorit cu soțul ei în 1984 și a avut patru copii cu acesta, a dorit divorțul, dar a contestat să fie considerată vinovată de destrămarea căsniciei, argumentând că aceasta a fost o intruziune nedreaptă în viața sa privată și o încălcare a integrității sale fizice.
Ea a invocat probleme de sănătate și amenințări cu violența din partea soțului ca motive pentru care nu a avut relații intime cu el din 2004.
Faptul că unul dintre copiii cuplului era cu handicap fizic și mental a adăugat o presiune suplimentară asupra căsătoriei.
H.W., care este din Le Chesnay, lângă Paris, a declarat că a fost profund traumatizată de decizia instanței, care „a legitimizat un mediu familial în care intimitatea și demnitatea femeilor sunt ignorate și încălcate”.
Relațiile sexuale forțate în timpul căsniciei, descrise ca „viol”
Cazul lui H.W. a fost susținut de două grupuri de activism pentru drepturile femeilor din Franța.
Emmanuelle Piet, lidera unuia dintre ele, Colectivul Feminist Împotriva Violului, s-a declarat încântată.
„Doamna W a luptat timp de cincisprezece ani pentru această cauză, iar aceasta s-a încheiat cu o victorie, bravo,” a spus ea. „Când ești forțată să ai relații sexuale în cadrul căsătoriei, este viol”, a adăugat activista feministă.
