O filiala judeteana a PSRO a trecut la ALDE, fara ca Geoana sa afle
Filiala judeteana Galati a Partidului Social Romanesc (PSRo) a trecut la ALDE, partidul condus de Calin-Popescu Tariceanu si Daniel Constantin, in conditiile in care presedintele Mircea Geoana nu a fost instiintat, relateaza Agerpres.
„Mircea Geoana nu stie. L-am sunat si nu mi-a raspuns”, a declarat vineri liderul PSRo Galati, Iulian Arama.
El a precizat ca filiala judeteana a PSRo avea 20 de organizatii locale si patru consilieri locali.
„Incepand de joi facem echipa cu cei de la ALDE. Am reusit sa selectam cei mai buni oameni cu care sa venim la ALDE. Au fost si cateva derapaje, o parte dintre colegi mergand in alta parte”, a spus Arama.
La randul lui, presedintele ALDE Galati, senatorul Eugen Durbaca, a mentionat ca Iulian Arama a primit functia de prim-vicepresedinte, iar oamenii cu care a venit „vor primi cate o misiune in municipiu sau judet”.