Sari direct la conținut

O furtună solară lovește joi Pământul. Sunt așteptate aurore boreale spectaculoase și perturbări ale comunicațiilor

HotNews.ro
O furtună solară lovește joi Pământul. Sunt așteptate aurore boreale spectaculoase și perturbări ale comunicațiilor
Auroră boreală în Marea Britanie Foto: Lewis Brown/Story Picture Agency / Shutterstock Editorial / Profimedia

O imensă furtună solară va ajunge pe Pământ joi și va provoca apariția de aurore boreale în regiuni mai sudice decât cele în care apar de obicei, Soarele fiind aproape de un vârf ciclic al activității, scrie AFP. Vârful acestui ciclu cu o durată de 11 ani a provocat în luna mai cea mai puternică furtună solară din 2003 încoace, provocată de o serie de erupții ale masei coronale de pe Soare.

Când aceste particule ajung pe Pământ, ele perturbă câmpul magnetic, având deseori drept consecință aurore boreale impresionante, precum și alterarea comunicațiile pe frecvențe înalte, peturbări pentru sateliți și supraîncărcări ale rețelei electrice.

Shawn Dahl, de la Agenția de Observare Oceanică și Atmosferică (NOAA) din SUA, a estimat că furtuna va ajunge pe Pământ în jurul amiezei de joi și efectele sale se vor prelungi până vineri.

Particulele se deplasează cu o viteză de 4.000.000 km pe oră, ceea ce corespunde unei furtuni geomagnetice de niveul 4 pe o scară de 5. Furtuna din mai atinsese nivelul maxim. Previziuni mai precise vor putea fi făcute doar cu 15-30 de minute înainte de impact, când furtuna va atinge sateliții de pe orbita terestră.

Agenția federală de răspuns la catastrofele naturale FEMA , deja sub presiune pentru a gestiona consecinele uraganului Helen și sosirea uraganului Milton, a fost deja informată, a precizat Dahl, precum și operatorii rețelelor electrice din America de Nord astfel încât să poată lua măsurile necesare evitare a supraîncărcării.

În octombrie 2003, o furtună solară a dus la pene de curent în Suedia și a afectat structurile energetice din Africa de Sud.

În mai, agricultorii din zona Midwest a SUA au observat disfuncționalități ale sistemelor GPS, iar furtuna a provocat probleme la transformatoarele de înaltă tensiune, fără însă să perturbe masiv funcționarea rețelei electrice. Nivelul orbital a peste 5.000 de sateliți a trebuit corectat din cauza perturbațiilor

Aurorele boreale ar trebui să fie vizibile, în condiții de cer senin și fără poluare luminoasă, până în California de Nord și în Alabama, aflate în sudul Statelor Unite.

INTERVIURILE HotNews.ro