„O iarnă fierbinte”. Amenințați de închiderea fabricilor și de concedieri, muncitorii germani de la Volkswagen încep grevele
Problemele celui mai mare producător de automobile din Europa contribuie la contextul economic și politic sumbru din Germania, scrie Reuters.
Muncitorii de la fabricile Volkswagen din Germania vor intra în grevă începând de luni din cauza planurilor producătorului auto de a concedia mii de persoane, de a reduce salariile și de a închide fabrici pentru prima dată în această țară, scrie Reuters.
Anunțând că „grevele de avertisment”, care durează de obicei câteva ore, vor începe la toate fabricile VW, Thorsten Gröger, negociatorul principal al sindicatului IG Metall cu VW, a declarat: „Dacă va fi nevoie, aceasta va fi cea mai dură bătălie de negociere colectivă pe care Volkswagen a văzut-o vreodată”.
Liderul sindical a acuzat de asemenea managerii VW că au înrăutățit situația. „Volkswagen a dat foc contractelor noastre colective”, a declarat Gröger.
Cel puțin trei fabrici vor fi închise
Planurile VW de a închide cel puțin trei fabrici – primele din Germania din istoria de 87 de ani a companiei – de a concedia mii de lucrători și de a reduce salariile cu 10% au declanșat o dispută acerbă cu sindicatul.
Grupul VW, care include Audi și Porsche, este cel mai mare angajator din Germania, cu aproape 300.000 de angajați în țară, dintre care aproximativ 120.000 sunt acoperiți de un contract colectiv de muncă.
Într-o declarație făcută duminică, VW a asigurat că respectă dreptul angajaților de a lua parte la o grevă de avertisment și că a luat măsuri pentru a reduce cât mai mult impactul.
Problemele celui mai mare producător de automobile din Europa contribuie la contextul economic și politic neplăcut din Germania. Cancelarul Olaf Scholz a declanșat alegeri anticipate luna trecută, când și-a demis ministrul de finanțe, punând astfel capăt guvernului de coaliție tripartit din Germania.
Germanii vor vota pe 23 februarie în cadrul unor alegeri care ar urma să fie câștigate, potrivit sondajelor, de opoziția conservatoare CDU/CSU, în detrimentul social-democraților lui Scholz.
Criza sectorului auto german
Campania pentru neobișnuitele alegeri de iarnă se desfășoară pe fondul crizei din sectorul german al producției de înaltă tehnologie și al problemelor cu care se confruntă producătorii de automobile, tradiționalii stâlpi ai industriei germane.
VW se luptă cu cererea slabă din partea consumatorilor, cu costul trecerii de la motorul cu combustie internă la vehiculele electrice și cu concurența intensă din China. Compania a făcut referire la vânzările slabe de vehicule electrice ca motiv principal pentru o campanie profundă de reducere a costurilor.
Directorii VW au declarat că „înrăutățirea situației economice” necesită „o restructurare fundamentală”, menționând scăderea cererii de automobile în Europa, plus costurile mai ridicate ale forței de muncă, energiei și materiilor prime.
Sindicatul a prezentat planuri despre care spune că ar putea economisi 1,5 miliarde de euro din costurile forței de muncă, fără a fi necesară închiderea fabricilor. Planurile includ renunțarea la creșterile salariale viitoare în schimbul reducerii orelor de lucru la unele fabrici și renunțarea la bonusuri pentru directori și personal.
Volkswagen a răspuns că, deși măsurile ar putea ajuta pe termen scurt, acestea nu vor duce „la o rezolvare a problemei financiare pe termen lung pentru companie în următorii ani”.
IG Metall a declarat că răspunsul conducerii a fost „extrem de regretabil”, acuzând compania de „ignorarea propunerilor constructive ale reprezentanților angajaților”. Sindicatul a avertizat cu privire la o „iarnă fierbinte” de greve.
Efectul mașinilor chineze
Criza celui mai mare producător de automobile din Europa este emblematică pentru problemele industriei de pe întregul continent. Săptămâna trecută, șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat că va conduce „un dialog strategic” privind viitorul industriei auto europene. Ea se confruntă cu presiuni din partea aliaților de centru-dreapta și a extremei drepte pentru a elimina sau a slăbi obiectivele ecologice pentru producătorii de automobile.
Constructorii de automobile spun că se luptă să finanțeze investițiile pentru a trece de la producția de benzină și motorină la cea de vehicule electrice, în timp ce cererea de automobile alimentate cu baterii stagnează. În același timp, producătorii de vehicule electrice din China – acuzați de UE că sunt ajutați de subvenții de stat „nedrepte” – își măresc cota de piață.
În octombrie, VW a anunțat că profiturile sale au scăzut cu aproape 60% pe fondul scăderii vânzărilor în China. VW rămâne profitabilă, însă profitul înainte de impozitare a scăzut cu aproape 60%, la 2,4 miliarde euro în trimestrul iulie-septembrie, de la 5,8 miliarde de euro cu un an înainte.