Sari direct la conținut

O instanță din Malta l-a scos pe Paul al României din arest și l-a pus sub control judiciar / România așteaptă o decizie definitivă la cererea de extrădare

HotNews.ro
Paul al României si sotia sa, Lia (foto arhiva), Foto: HotNews / DP
Paul al României si sotia sa, Lia (foto arhiva), Foto: HotNews / DP

Ministerul Justiţiei a anunțat luni că o instanță din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, după ce a stat mai mult de 2 luni în arest, transmite News.ro.

Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa şi nu va putea părăsi Malta, potrivit sursei citate.

„Instanţa din Malta a dispus faţă de Paul-Philippe al României măsura controlului judiciar şi eliberarea acestuia, pe cauţiune, dupa ce a stat mai mult de 2 luni în arest. Până se va lua o decizie definitivă cu privire la predarea sa, va merge de două ori pe zi la secţia de poliţie, pentru a semna prezenţa. Nu va putea părăsi Malta pentru că paşaportul şi orice document de identitate sunt reţinute de instanţă”, a transmis Ministerul Justiţiei.

În plus. acesta trebuie să plătească o cauţiune de 20.000 de euro, precum şi o garanţie personală de 30.000 de euro.

„Decizia a fost justificată prin vârsta înaintată a acestuia şi prin faptul că, potrivit legislaţiei malteze, în astfel de cazuri, termenul de arest preventiv este de maximum 60 de zile”, precizează ministerul.

O instanță din Malta a decis pe 25 iunie predarea fugarului Paul-Philippe al României, condamnat la 3 ani şi 4 luni de închisoare pentru trafic de influență și complicitate, ca urmare a participării sale la un cartel pentru a recupera proprietăți pe care le revendica în țară în calitate de moștenitor al familiei regale.

„Hotărârea nu este definitivă. Justiţia din România va continua să îşi facă treaba cât se poate de bine pentru a-i aduce în ţară pe fugarii statului român, indiferent de cât de sonor le este numele”, a mai transmis luni Ministerul Justiției.

Fuga lui Paul de România

Paul de România a fost dat în urmărire în decembrie 2020 după ce a fugit din România înainte de a fi condamnat definitiv de instanța supremă la 3 ani și 4 luni de închisoare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. În prima instanță, el primise 3 ani cu suspendare.

După pronunțarea deciziei de condamnare, polițiștii au mers la locuința lui Paul al României, din centrul Capitalei, pentru a-l duce la penitenciar, însă nu l-au găsit acasă. De atunci, el era dat în urmărire internațională și căutat de Poliția Română.

În 27 iunie 2022, el a fost prins pe stradă, la Paris, iar la verificări a prezentat un paşaport eliberat de autorităţile britanice. În septembrie, a fost eliberat din închisoare printr-o decizie a Curții de Apel Paris, fiind plasat sub control judiciar.

Acuzațiile din dosarul Ferma Băneasa

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 – 2013, pentru obținerea unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de Paul de România. Prejudiciul în acest dosar depășește 145 de milioane de euro, 135 de milioane de euro reprezentând numai contravaloarea terenurilor fostei ferme regale de la Băneasa, iar 10 milioane de euro, pădurea Fundu Sacului din Snagov.

În 18 mai 2016, Remus Truică, Paul Philippe al României, Dan Andronic, precum şi oamenii de afaceri Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Moshe Agavi au fost trimişi în judecată de DNA în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Regale Băneasa şi a pădurii Snagov.

Conform DNA, Paul Philippe Al României a cumpărat influenţa pe care Truică o avea asupra diferiţilor funcţionari de la instituţiile publice care deţineau cele două proprietăţi. Truică a prezentat „afacerea” unor persoane potente din punct de vedere financiar, cu care s-a asociat, pentru a se implica în demersurile infracţionale, singura cale în obţinerea bunurilor imobile pe care Paul Philippe Al României le revendica în mod nelegal.

La acest grup, au aderat şi alte persoane, printre care şi Dan Andronic.

„Inculpatul Al României Paul Philippe i-a promis inculpatului Truică Remus şi asociaţilor acestuia din grupul infracţional o cotă parte importantă, între 50% şi 80%, din valoarea bunurilor pe care le revendică în România, iar ulterior le-a transferat acestora bunurile pe măsura obţinerii lor, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare cu Reciplia SRL. Aceasta, pentru ca ei să intervină pe lângă funcţionari publici implicaţi în procedurile de retrocedare, prin influenţa avută în mod direct (…) şi indirect, prin intermediul relaţiilor pe care le au în lumea politică, în justiţie, la cel mai înalt nivel şi presă (relaţii de prietenie/ afaceri cu membri ai guvernului, parlamentari, funcţionari, autorităţi publice, cu persoane cu influenţă în presă, relaţii la ÎCCJ, contractarea serviciilor unei firme de avocatură de top), astfel încât aceştia, în mod nelegal, să determine obţinerea pe nedrept a bunurilor revendicate de Al României Paul Philippe”, spunea DNA.

Prinţul Paul, Remus Truică şi ceilalţi membri a grupului au ascuns ulterior natura ilicită a înţelegerii, prin încheierea, în 1 noiembrie 2006, a unui contract de cesiune cu privire la bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire a proprietăţii. Contractul a fost încheiat între prinţul Paul şi SC Reciplia SRL, reprezentată de Remus Truică.

„Acest contract prevede că Al României Paul Philippe, în calitate de cedent transmite/cesionează fără nicio rezervă, cu titlu oneros, toate drepturile sale prezente şi viitoare asupra unor bunuri imobile, enumerate şi identificate în contract (între care şi Ferma Băneasa cu un teren în suprafaţă de 28,63 ha şi Pădurea Snagov cu teren forestier de circa 30 ha). Reciplia SRL se obliga să plătească în anumite condiţii o sumă de bani şi să asigure sprijin şi asistenţă în legătură cu bunurile aflate în proceduri administrative sau judiciare de restituire”, mai susţin procurorii.

Ulterior, ca urmare a contractului de cesiune, prinţul Paul ar fi semnat alte înscrisuri şi contracte, prin care s-a urmărit ascunderea provenienţei ilicite a unor bunuri ce urmau să fie retrocedate. Este vorba, printre altele, de actul adiţional încheiat pe 20 martie 2007, ce viza 12 bunuri imobile, între care şi Palatul Peleş, cel din 4 aprilie 2007 ce viza bunurile imobile care compun domeniul regal Balcic, cel din 4 octombrie 2007 ce viza 11 bunuri imobile, terenuri agricole, forestiere, precum şi clădiri în Sinaia şi Bucureşti.

După dobândirea bunurilor Pădurea Snagov şi Ferma Băneasa, acestea au fost transferate de prinţul Paul, prin contracte de vânzare-cumpărare, către Reciplia SRL, la preţuri mult subevaluate, disimulându-se natura ilicită a provenienţei, iar societatea respectivă a vândut mai departe altor persoane, fără a încasa vreo sumă de bani.

Potrivit procurorilor, prin activitatea infracţională desfăşurată s-a reuşit retrocedarea abuzivă a Pădurii Snagov, cauzându-se un prejudiciu în dauna statului român de 9.523.769 euro, precum şi a fermei regale Băneasa, cu un prejudiciu în dauna statului român de 135.874.800 euro. Ambele sume, totalizând 145.398.569 euro, reprezintă şi un folos necuvenit pentru prinţul Paul, Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional, spunea DNA.

INTERVIURILE HotNews.ro