Sari direct la conținut

O instituție vrea o excepție de la Guvern privind tăierea de posturi: ANI se plânge că mulți angajați i-au plecat în privat

HotNews.ro
Agentia Nationala de Integritate, Foto: Inquam Photos / George Călin
Agentia Nationala de Integritate, Foto: Inquam Photos / George Călin

​Agenția Națională de Integritate (ANI), autoritate care are doar 104 posturi ocupate și 10 posturi vacante dintr-un maxim de 200 de posturi prevăzute de lege, cere să i se aprobe alte 46 de posturi pentru buna funcționare, prin excepție de la legea 296/2023 privind măsurile fiscal bugetare, potrivit unui memorandum care va fi discutat vineri în ședința de Guvern.

ANI spune că funcționează efectiv cu un număr redus de funcționari publici raportat la numărul total de posturi din cadrul agenției, în condițiile în care aceștia trebuie să își îndeplinească o serie de obligații legale pe o multitudine de paliere:

– evaluarea declarațiilor de avere și de interese,

– evaluarea diferențelor semnificative, a incompatibilităților și a conflictelor de interese,

– întocmirea rapoartelor de evaluare,

– sancționarea încălcării regimului declarării averii și a intereselor,

– promovarea acțiunilor prin care să fie constatată încălcarea dispozițiilor respective,

– monitorizarea Sistemului prevenție (PREVENT),

– atribuții privind avertizorii în interes public și, nu în ultimul rând, atribuţii din domeniul juridic, economic și administrativ care decurg din activitatea specifică a Agenţiei.

  • „Totodată, din cauza programului suprasolicitant și a riscurilor profesionale specifice, în ultimii ani, foarte mulți funcționari publici cu statut special și funcționari publici au solicitat transferul în cadrul altor instituții publice sau chiar au ieșit din corpul funcționarilor publici, îndreptându-se către domeniul privat, unde compensațiile salariale raportate la munca depusă sunt echitabile.
  • Astfel că, este evident că Agenția Națională de Integritate are dificultăți în a atrage personal calificat, atât în cadrul structurilor în care sunt încadrați inspectori de integritate, cât și pentru celelalte structuri (juridic, economic, administrativ).”, precizează ANI.

Drept urmare, în Memorandumul adresat Guvernului, ANI justifică necesitatea unui număr total de 160 de posturi din cele 200 de posturi în legea de funcționare.

  • „Menționăm că diferența de 46 de posturi între numărul actual de 114 posturi și numărul de 160 de posturi necesare pentru buna funcționare reprezintă posturi în cadrul Direcției Generale Inspecția de Integritate, Direcției avertizori în interes public și în cadrul celorlalte servicii, care se confruntă cu o sarcină administrativă mare.
  • Totodată, prin desființarea unui număr de 40 de posturi vacante din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate reprezentând 20% din numărul maxim de 200 de posturi, arătăm că posturile vacante se reduc cu 42%.”, se arară în document.

După adoptarea acestui memorandum, ANI intenționează să ocupe posturile vacante prin modalitățile prevăzute de lege: transfer, concurs, detașare, delegare etc.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro