O lună de la decizia CCR de anulare a alegerilor. Lasconi: Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidențial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic?
Președinta USR, Elena Lasconi, spune că la o lună de la decizia fără precedent a Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale nu există nicio explicație și niciun responsabil: „Avem nevoie să știm de ce au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidențial, cum de nu avem responsabili pentru asta?”.
„Decizia CCR de acum o lună ne-a împărțit în două tabere: unii care au răsuflat ușurat și spun că era singura soluție pentru a păzi democrația și noi, ceilalți, cei care au atras atenția că am avut de-a face cu un gest brutal, contrar democrației și care poate avea efecte majore pe termen lung”, a scris Lasconi, luni, pe Facebook.
Ea spune că, indiferent de taberele create, „toți suntem de acord cu un lucru: statul român ne datorează răspunsuri și nu le-a dat nici după o lună”.
„Avem nevoie să știm DE CE au fost anulate alegerile. Dacă s-a întâmplat ceva atât de grav încât a fost anulat un scrutin prezidențial, cum de nimeni nu e vinovat cu nimic? Cum de nu avem responsabili pentru asta? Klaus Iohannis și cei de la vârful statului român ne datorează explicații”, spune președinta USR.
Elena Lasconi: „Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor”
Elena Lasconi îi acuză pe Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan că, deși au spus întotdeauna că alegerile sunt „o prioritate pentru România”, nu au făcut pași în acest sens.
„Mi-au cerut mie să mă retrag din această cursă. Asta a fost, de fapt, prioritatea lor”, acuză Lasconi.
„Am spus-o și o repet: nu a fost și nu este despre mine. Este despre noi toți! Democrația este fragilă și trebuie apărată în fiecare zi. Orice derapaj are consecințe”, explică ea.
Lasconi le cere celor care și-au asumat anularea alegerilor să „iasă și să ne explice tuturor ce joc au făcut”: „La o lună de la anularea alegerilor, nu putem sta cu ochii închiși! Le cer celor care și-au asumat această decizie fără precedent să iasă și să ne explice tuturor ce joc au făcut. Să explice, să ne ceară scuze și să plece. România nu este o moșie pe care ei sunt vătafi! România este un stat democratic, în care cetățenii merită respect!”.
Și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, care și-a anunțat intenția de candida independent la alegerile prezidențiale ce urmează să fie organizate anul acesta, a spus că este important stabilirea unui calendar pentru alegeri, însă a susținut că românii au încă multe explicații de primit din partea autorităților privind motivele anulării scrutinului din 24 noiembrie.