Sari direct la conținut

O marionetă a lui Putin lansează un scenariu nebunesc: Rachetele Rusiei să fie poziționate astfel încât să lovească SUA în 5 minute

HotNews.ro
Vladimir Putin , Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Vladimir Putin , Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Andrei Guruliov, un aliat al lui Putin, sugerează că Rusia ar trebui să amenințe SUA cu rachete supersonice pentru a sili Occidentul să accepte condițiile Moscovei legate de Ucraina.

Andrei Guruliov, un membru al Dumei de Stat (camera inferioară a parlamentului rus, n. red.), a declarat că Moscova ar trebui să încerce să provoace o criză asemănătoare celei legate de rachetele cubaneze și să își poziționeze niște arme capabile să lovească Statele Unite în 5 minute.

Guruliov a pretins că a pune SUA sub amenințarea unui atac cu rachete i-ar face pe aliați „să-l împingă” din nou pe Joe Biden la masa negocierilor pentru a pune capăt ostilităților. El a dat de înțeles că amenințarea directă la adresa Washingtonului ar fi „singurul scenariu” care ar permite Rusiei să-și finalizeze misiunea, altminteri nefondată, de „denazificare” a Ucrainei.

Pe canalul Rossia 1, Guruliov a declarat: „După o criză ‘bună’ urmează o destindere, precum cea care a urmat crizei rachetelor din Cuba. De ce? Pentru că, pe vremea crizei rachetelor cubaneze, se punea problema unei amenințări directe la adresa teritoriului SUA, o amenințare la care ei nu puteau riposta imediat. Trebuie să creăm niște împrejurări asemănătoare, atâta veme cât SUA se află în spatele tuturor acestor lucruri, iar alții se află în lesa lor. Prin armele noastre supersonice, suntem înaintea tuturor”.

„Armele noastre supersonice nu trebuie să se afle la bordul unor vase de război obișnuite, ci trebuie aduse în imediata apropiere a Statelor Unite, astfel încât să poată fi lansate în maximum 5 minute”, a mai spus el.

„Biden are să continue să stea acolo și să se bâlbâie, dar ceilalți se vor gândi cum să negocieze. Pentru noi, acesta este singurul scenariu capabil să ducă la denazificarea și demilitarizarea Ucrainei. Numai o amenințare directă la adresa SUA și a Regatului Unit i-ar sili pe toți să se așeze la masa negocierilor, unde fiecare își poate susține propriile interese”.

În cursul acestei săptămâni, Boris Johnson a dezvăluit că, începând din luna februarie, odată cu izbucnirea războiului, Rusia a amenințat de 35 de ori să apeleze la arme nucleare sau la un armament modern împotriva aliaților Ucrainei.

„Dar cred că este extrem de important să nu ne lăsăm abătuți din drum de acest zăngănit de arme, din cauză că tot ce dorește Putin este să încerce să-l redreseze. Este vorba de Rusia contra NATO. Este vorba despre un asemenea conflict. Nu este vorba doar despre atacul său cu artilerie, bombardiere și obuze împotriva unei țări absolut nevinovate. Este vorba despre dreptul ucrainenilor de a se apăra”, a subliniat Johnson. (Sursa RADOR)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro