O noua confruntare între soldații indieni și chinezi la granița de pe Himalaya
Soldații indieni și chinezi s-au luptat săptămâna trecută la granița disputată de pe Himalaya, într-o nouă luptă pe care armata indiană a numit-o o ”confruntare minoră”, potrivit AFP.
Incidentul a avut loc pe 20 ianuarie la pasul Naku La din nord-estul statului Sikkim, au declarat pentru AFP surse militare.
O patrulă chineză a încercat să traverseze teritoriul indian înainte de a fi împinsă înapoi, au spus oficialii. Naku La face legătura dintre Sikkim și regiunea Tibet din China.
Cu toate acestea, armata indiană a minimizat această ultimă luptă numind-o „confruntare minoră”.
Într-o scurtă declarație, ea a mai spus că tensiunile au fost „rezolvate de garnizoanele locale în conformitate cu protocoalele stabilite”.
Cinci soldați indieni și cincisprezece soldați chinezi au fost răniți, au declarat surse guvernamentale.
Aceste detalii au fost făcute publice în ajunul sărbătorii naționale a Zilei Republicii Indiei, care va fi sărbătorită marți la Delhi cu o paradă, o ocazia de a afișa cele mai noi echipamente militare.