Sari direct la conținut

O nouă criză a citostaticelor: Cisplatin, medicament folosit în tratarea a 85% dintre tipurile de cancer, lipsește din ianuarie. Doar un sfert din necesar va ajunge în România în aprilie / Bleomicin, un alt citostatic esențial, a dispărut de o lună

HotNews.ro

Cisplatin, un citostatic folosit în tratarea a 85% dintre tipurile de cancer, lipsește din România din luna ianuarie, a declarat pentru HotNews.ro Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer. În timp ce Ministerul Sănătății a anunțat că 3.000 de fiole vor ajunge în țară peste două săptămâni, Cezar Irimia spune că acestea reprezintă doar un sfert din necesarul lunar, care este de minimum 12.000 de fiole. Potrivit lui Cezar Irimia, Cisplatin nu este singurul citostatic care lipsește: și Bleomicin, un alt medicament esențial în tratamentul cancerului, „a început să dispară, cam de o lună”. „Lucrăm la sfert, nu se poate așa ceva, e o bătaie de joc la adresa pacienților. Situația e critică și se va adânci și mai mult”, afirmă reprezentantul bolnavilor de cancer.

„Băiețelul meu de 4 ani are cancer pulmonar, zilele trecute a trebuit să înceapă tratamentul cu Cisplatin. Ne-a spus medicul că nu are acest tratament și trebuie să îl procurăm noi. Mulțumim lui Dumnezeu că au reușit ei să facă rost mai repede că altfel nu știu ce se putea întâmpla. Asta e țara în care trăim.” – mama unui copil bolnav de cancer.

Cezar Irimia: Bătaie de joc la adresa pacienților, criza se va adânci

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer spune, despre lipsa Cisplatin, că „Din ianuarie au început primele reclamații că lipsește, iar din februarie nu s-a mai găsit nicăieri, doar unde au mai fost mici stocuri, pe care spitalele le-au epuizat imediat. Vorbim despre un necesar de minumum 12.000 de fiole pe lună.”

Potrivit lui Cezar Irimia, Cisplatin este un citostatic esențial, folosit în tratarea a 85% dintre tipurile de cancer, cu tumori solide.

Cisplatin nu este un citostatic scump, o cură cu acest medicament costând mai puțin de 100 de lei.

Un alt medicament esențial în tratarea cancerului, Bleomicin, a început și el să dispară de pe piața din România, cam de o lună, spune Cezar Irima, care subliniază că se referă „la medicamente ieftine, banale”.

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer acuză faptul că „lucrăm la sfert, nu se poate așa ceva” și că „e o bătaie de joc la adresa pacienților”. El acuză autoritățile responsabile de „nesimțire crasă, sunt ipocriți și mint cu nerușinare”.

Despre anunțul Ministerului că luna aceasta vor ajunge în țară 3.000 de fiole de Cisplatin, Cezar Irimia spune: „Am o potcoavă, dar îmi mai trebuie trei și calul.”

„Situația e critică și se va adânci și mai mult”, este de părere președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer.

Ministerul Sănătății: 3.000 de doze de Cisplatin în aprilie, încă 10.000 în mai

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că 3.000 de fiole de Cisplatin vor ajunge în România peste două săptămâni, iar alte 10.000 de fiole ar urma să vină în luna mai. Rezultă un total de 13.000 de fiole, în condițiile în care necesarul minim pentru două luni ar fi de 24.000 de fiole.

Potrivit Ministerului, lipsa Cisplatin este cauzată de faptul că deținătorul autorizației de punere pe piață a vândut-o unei alte companii.

„Lipsa Cisplatin este cauzată de faptul că deținătorul autorizației de punere pe piață a vândut-o unei alte companii. În data de 3 aprilie, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a aprobat dosarul de exceptare de la etichetare pentru 3.000 de fiole de Cisplatin, cantitate care va ajunge pe piața din România în aproximativ două săptămâni. De asemenea, conform unei informări transmise la ANMDM, același producător care va furniza cele 3 mii de fiole, va aduce pe piață aproximativ 10 mii de fiole de diverse concentrații până la finalul lunii mai”, a comunicat Ministerul Sănătății.

Reprezentanții Ministerului au transmis, de asemenea, că este disponibil pe piață un produs similar cu Cisplatin, cu o altă denumire comercială, dar cu aceeași substanță activă: Sinplatin. „Comenzile spitalelor care au contractat acest produs și au făcut solicitări vor fi onorate. Este un produs inclus în Programul Național de Cancer cu decontare 100%. De asemenea, din aceeași clasă de medicamente, există disponibil pe piață și produsul Carboplatin, care poate fi achiziționat de către spitalele în baza contractelor de achiziții publice”, potrivit MS.

Ministrul Sănătății mai precizează că a solicitat luna trecută o situație centralizată a medicamentelor care au discontinuități în aprovizionare sau lipsesc din unitățile sanitare în care derulează programul național de oncologie în contract cu casele de asigurări. Săptămâna aceasta, responsabili ai Ministerului Sănătății, împreună cu conducrea Agenției Naționale a Medicamentului și Unifarm, distribuitorul de medicamente al Ministerului, au analizat situația fiecărui produs în parte și au solicitat date suplimentare de la producătorii medicamentelor care lipsesc de pe piață pentru a identifica soluții rapide pentru aprovizionare, mai transmite MS.

În urma analizei, a rezultat că „există și alte produse pentru care producătorii au vândut licența iar cei care au achiziționat-o nu sunt pregătiți să producă medicamentele. MS și ANMDM vor autoriza folosirea doar pentru produsele pentru care există siguranța că nu periclitează în nici un fel viața pacienților.”

Crizele de medicamente, frecvente în ultimii ani în România

Responsabilii Ministerului Sănătății afirmă că monitorizează permanent stocurile și consumul produselor farmaceutice pentru a interveni urgent, dar cu pârghii legale, pentru asigurarea necesarului de medicamente: „În urma analizei atente a situației, am constatat că există unele uități sanitare care au raportat lipsa unor medicamente care există în stoc la diverși producători. Este datoria celor implicați direct în aprovizionarea cu aceste medicamente să se implice mai mult în a rezolva problemele care apar. Pe de altă parte, se impune o revizuire a legislației privind achiziția de medicamente, care să ofere mai mult siguranță ca distribuitori care se prezintă la licitații vor asigura necesarul de produse farmaceutice pe toată durata contractului”, afirmă ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

De remarcat că Ministerul Sănătății este singura instituție care și-a asumat să comunice public în legătură cu lipsa citostaticului Cisplatin. Contactați de HotNews.ro, reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, instituția responsabilă pentru derularea Programului Național de Oncologie, s-au limitat să declare că „discontinuitățile în aprovizionarea cu medicamente se semnalează pe site-ul Ministerului Sănătății și al Agenției Naționale a Medicamentului”, fără a face alte precizări în legătura cu lipsa citostaticului și impactul asupra Programului de Oncologie.

Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului, la secțiunea intitulată „Notificări discontinuitate medicamente”, se găsește o listă a medicamentelor care lipsesc din România. Cisplatin nu figurează pe această listă, în timp ce Bleomicin figurează cu „prelugire discontinuitate temporară din motive comerciale”.

În România se înregistrează constant discontinuități în aprovizionarea cu medicamente, cele mai cunoscute crize din ultimii ani fiind criza de citostatice pentru pacienții oncologici, care a avut mai multe episoade pe parcursul ultimilor ani, și criza imunoglobulinei, declanșată în vara anului trecut. De asemenea, în toamna anului trecut, peste jumătate dintre medicamentele esențiale în tratamentul tuberculozei lipseau din România, iar medicii stomatologi se plângeau că trebuie să achiziționeze anestezice din afara țării sau la suprapreț.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro