Avioane spaniole ale NATO ridicate de la Kogălniceanu joi după-amiază
O țintă aeriană a fost detectată în apropierea frontierei fluviale cu Ucraina, joi, la ora 15:17, conform anunțului făcut de Ministerul Apărării Naționale (MApN).
„Două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, din cadrul Bazei 57 Aeriană «Mihail Kogălniceanu», au fost ridicate de la sol la ora 15.20 pentru monitorizarea situației”, a declarat MApN într-un comunicat de presă.
Potrivit MApN, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din nordul județului Tulcea, iar la ora 15:25 a fost transmis un mesaj RO-Alert.
Anunțul MApN vine după o alertă similară din cursul nopții trecute, când sistemul de supraveghere radar detectase „un grup de cinci ținte aeriene în zona localității Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu România”. O țintă aeriană a intrat în spațiul aerian național, unde „a evoluat aproximativ 10 minute”, iar apoi s-a îndreptat spre Ucraina.
Atacuri ale Rusiei asupra Portului Izmail
Forțele ruse au lovit portul de la Dunăre joi, provocând un incendiu și pagube materiale, au anunțat autoritățile ucrainene, potrivit Reuters.
Portul Izmail, care se află în regiunea ucraineană Odesa, în apropiere de frontiera cu România, gestionează exporturi de cereale și alte mărfuri.
Administrația regională de stat de la Izmail a declarat pe Telegram că atacurile din cursul nopții au deteriorat infrastructura portuară și au întrerupt curentul în sud-estul orașului.
Marți, președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunțase că țara sa le-a înaintat negociatorilor americani propuneri pentru un plan de încheiere a conflictului lansat de Rusia în februarie 2022. Totuși, remarcă Reuters, până în prezent nu au existat semnale cu privire la o reluare a discuțiilor de pace.
Ucraina a cerut în repetate rânduri o încetare a focului, iar Rusia susține că dorește soluționarea conflictului, dar vrea ca Ucraina să renunțe complet la patru regiuni revendicate de Moscova, cuprinzând și zone pe care rușii încă nu le controlează.
Ucraina cere rachete Patriot
Miercuri seară, Zelenski a declarat pentru CNN că Ucraina are nevoie de cel puțin 5% din stocul actual de rachete interceptoare Patriot al SUA pentru a respinge atacurile tot mai numeroase ale forțelor ruse cu rachete balistice. Potrivit președintelui ucrainean, o cotă de 10% ar fi îndeajuns pentru a opri toate atacurile cu rachete balistice.
„Vindeți-ne 5%, vom trece peste iarnă și vom salva viețile oamenilor. Dacă ne pot vinde 10%, vom distruge toate rachetele balistice ale rușilor. Eu am 1%”, a declarat liderul ucrainean la postul american de televiziune.