O persoană rănită de prima explozie de la Crevedia a murit la Spitalul Floreasca / Alți doi civili sunt sunt în „stare foarte gravă” și nu pot fi transportați în străinătate
Spitalul Clinic de Urgență București anunță că în această unitate mai sunt internate 26 de persoane rănite în urma exploziilor de la Crevedia, printre care și doi pacienți în stare atât de gravă că nu pot fi transportați.
- UPDATE 12:46 Raed Arafat a anunțat decesul unei paciente internate la Spitalul Floreasca. Este vorba de soția celui care a decedat ieri de infarct. Femeia avea arsuri pe mai mult de 95% din suprafața corpului.
În Spitalul Clinic de Urgență București (Floreasca) au ajuns 31 de pacienți (dintre care 5 intubați) ca urmare a exploziei care a avut loc la o staţie GPL din localitatea Crevedia.
„În acest moment, sunt internați 26 de pacienți, dintre care 3 intubați. Toți pacienții au fost operați, cu toaletarea arsurilor, în cursul nopții. O parte dintre ei au fost supuși și astăzi unor proceduri operatorii”, a anunțat unitatea medicală.
„Doi pacienți au fost transferați la Bruxelles. Pentru alți șase pacienți se fac în acest moment demersuri pentru transferul lor în străinătate. Cei trei civili din explozia inițială sunt în stare foarte gravă. Nu suportă transport în acest moment”, a precizat Spitalul Clinic de Urgență București.
Restul pacienților sunt stabili sau cu evoluție ușor favorabilă, a mai transmis sursa citată.
Dimineață, șeful DSU, Raed Arafat, a declarat, în privința celor răniți grav de explozii, că „nu există în protocoale transferul de pacienți cu arsuri peste 80% din suprafața corpului… nu sunt mulți în această situație, unul sau doi din ce știu”
Explozia de la Crevedia: un mort și 57 de răniți
Mai multe explozii puternice au avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţiile fiind urmate de un incendiu. S-au înregistrat mai multe persoane rănite, cu arsuri grave, iar cel puțin o persoană și-a pierdut viața. Populația din zonă a fost evacuată, iar traficul pe DN 1A a fost blocat complet.
- Potrivit MAI, prima explozie a provocat 8 victime, dintre care o persoană a murit de infarct, fără să aibă arsuri, iar șapte persoane cu arsuri au fost transportate la spitalul de urgență București și Spitalul Bagdasar Arseni.
- A doua explozie a dus la rănirea a 50 de oameni, dintre care 3 transportate la UPU Târgoviște și 47 la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme. Dintre acestea, 43 de persoane sunt cadre MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi)
O echipă Euronews România era chiar aproape de locul puternicei explozii (a doua) și a surprins pe camera momentul teribil.