O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit peste o femeie / Victima, dusă la spital / Este vorba de un magazin Supeco – UPDATE
O porţiune din tavanul unui supermarket din Bucureşti s-a prăbuşit, joi, peste o femeie de 70 de ani. Victima a fost transportată la spital cu răni minore, iar alte zece persoane au ieşit din incintă. Magazinul a fost închis.
- UPDATE 13:28 Imagini transmise de Antena 3 de la fața locului arată că incidentul a avut loc la un supermarket Supeco, ce ține de grupul francez Carrefour. Pompierii au izolat perimetrul magazinului.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incidentul s-a produs la un supermarket de pe strada Liviu Rebreanu. Acolo s-a desprins o bucată de tavan, pe o porțiune de aproximativ doi metri pătraţi, care a căzut peste o persoană.
„Victima (o femeie de 70 ani) a fost preluată de un echipaj medical, în stare de conştienţă, ulterior fiind transportată la Spitalul Pantelimon, cu traumatisme minore. Celelalte 10 persoane au iesit din interior fără probleme, iar magazinul a fost închis”, a transmis sursa citată, conform News.ro.
La intervenţie au participat două autospeciale de stingere şi un echipaj medical în sprijin.