"O poveste de Craciun" s-a oprit in Romania inaintea Cesarurilor

Daca poti spune despre un film ca e ca o piesa de jazz, „Un conte de Noel” e acel film. Nu stii de unde sa-l apuci o buna bucata de timp, e sofisticat, dens dar la fel de liber ca cel mai liber dintre genurile muzicale. E lung, e stratificat si de la un moment dat devine greu de privit. Comedie? Desi razi, te simti rascolit pana in strafundurile istoriei tale familiale.

Arnaud Desplechin, regizorul filmului, a scris scenariul impreuna cu Emmanuel Bourdieu. Un scenariu gros si dens, care da impresia ca isi modifica apele de la o clipa la alta. „Un conte de Noel” isi merita acea clasificare derutanta de „comedie/drama”, care atat de usor se aplica azi filmelor.

Familia Vuillard are doi parinti in viata – un tata bonom, fabricant de vopseluri (Jean-Francois Roussillon) si o mama (Catherine Deneuve) care tocmai a aflat ca are cancer si care, pentru a supravietui -desi e incert rezultatul -, are nevoie de un transplant de maduva de la un membru al familiei.

Copiii sunt in numar de patru, dar al cincilea, mort la varsta de 6 ani, tot de cancer, e prezent tot timpul. Nu doar intr-o fotografie pe care mama inca o pastreaza in casa, dar prin felul in care continua sa marcheze destinele tuturor. Depresia continua a surorii mai mari si ura pentru fratele mai mic, conceput ca un inlocuitor, teribilismul acestui frate mai mic si aerul de revolta vazute de el ca unica forma de supravietuire – sunt cateva aspecte.

Nu are rost sa desfacem toate paginile acestei istorii familiale care te ravaseste in aceeasi masura in care te amuza. Desplechin amesteca stilurile, dar aerul ca se razgandeste tot timpul nu vine din neglijenta sau din nesiguranta, ci mai degraba dintr-o structura interioara mult mai complexa decat una care ar fi dat fie o melodrama cu cancerul pe post de nod dramaturgic, fie o satira a moravurilor, fie o tragi-comedie de familie.

„Un conte de Noel” e o mica bijuterie sofisticata, un deliciu pretentios pentru gurmanzii cinefili care prefera sa plimbe un film prin gura pana ii prind toate gusturile. Si, cum Wong Kar-wai spunea ca un film bun e ca o mancare buna – nu reusesti sa spui exact ce fel de gust are -, filmul lui Desplechin iti ameteste simturile vizual si auditiv pana la a te determina sa deschizi niste usi adanc ferecate in subconstient.

Francezul lucreaza – sofisticat am spus, dar deloc arogant sau eclectic -, cu ceea ce face mirajul celei de-a saptea arte. O secventa minunata de cinema nu poate fi transata in elemente definitive- replici, regie, muzica samd -, ci e rezultatul comunicarii acestor elemente, plus inca ceva care scapa.

Pe acest „ceva care scapa”si care leaga totul ca maioneza isi bazeaza Arnaud Desplechin filmul. Fireste, razi la unele replici, dar aceleasi replici taie ca briciul. Exista in discutiile de familie o sinceritate cruda care e pe cat de jenanta pentru noi, ca martori, pe atat de igienica pentru personaje.

Mi se pare ca „Un conte de Noel” este mai dureros decat era un film oarecum asemanator, „Festen” (de Thomas Vinterberg), unde o petrecere familiala explodeaza in mii de cioburi scotand la lumina puroaie vechi de ani de zile. Fata de filmul danezului, un film Dogma in care totul se desfasura ca si cum ar fi fost o drama reala, „Un conte de Noel” se construieste singur ca o turbina care coboara cu fiecare secventa. Si care, cu fiecare secventa, ne capteaza tot mai mult si ne duce cu sine.

Probabil fara sa-si propuna in mod expres (e clar ca nu-ti poti „propune” un asemenea stil), filmul lui Desplechin are, in ultima instanta, aerul, forma si finalitatea unei bucati de jazz. Te duce in zig-zag si fara sa-ti dai seama spre zone de unde, privind in urma, peisajul pare uniform si muzical.

Evident, are mai putina importanta cum se termina calatoria familiei Vuillard, atata timp cat calatoria in sine e mai importanta, cu momentele ei de altitudine care inchid rani vechi sau cu rani vechi pe care nimic nu le poate inchide.

Filmul are noua nominalizari la Premiile Cesar, la fel cu adversarul sau, „Entre les murs”/”In clasa”, alaturi de care a facut parte din Competitia Oficiala de la Cannes 2008. Daca filmul lui Laurent Cantet a luat Palme d’Or-ul, filmul lui Desplechin a primit un modest Premiu Special, acordat de fapt numai lui Catherine Deneuve. Distributia filmului este insa cu totul si in intregime extraordinara, iar Mathieu Amalric face cel mai bun rol al sau de pana acum.

„Un conte de Noel”/”O poveste de Craciun” – de Arnaud Desplechin, cu: Catherine Deneuve, Jean-Pierre Roussillon, Mathieu Amalric, Anne Consigny, Chiara Mastroianni, Melvil Poupaud, Emmanuelle Devos. Pe ecranele romanesti din 23 ianuarie.