O premieră în Festivalul Internațional "George Enescu": Festivalul Copiilor
Ediția din 2019 a Festivalului „George Enescu” aduce o nouă premieră – Festivalul „George Enescu” pentru Copii eveniment organizat in parteneriat cu Opera Comică pentru Copii din București.
Peste 1500 de spectatori vor avea ocazia să asculte marile lucrări prezentate în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu” într-un format adaptat vârstei lor. Opera Comică pentru Copii va reproduce, în oglindă, la matineu, programul festivalului din fiecare week-end.
Concertele din Festivalul Enescu vor fi prezentate de artiștii Operei Comice într-o variantă condensată, cu o durată considerată ideală pentru a menține atenția copiilor, de maxim 30 de minute, păstrând în același timp elementele centrale ale pieselor. La finalul fiecărei reprezentații, concertele vor fi explicate pe larg într-o sesiune educativă susținută de muzicienii Operei Comice pentru Copii. Astfel, copiii, cu vârste între 3 și 12 ani, vor putea intra și ei, alături de adulți, în lumea fascinantă a celui mai mare eveniment cultural internațional organizat în România.
„Un lucru mai puțin cunoscut este că, în realitate, spectatorii noștri au vârste cuprinse între 3 și 93 de ani. Deseori se întâmplă să vedem în sală familii cu trei generații de reprezentanți. Festivalul „George Enescu” pentru Copii, chiar dacă este dedicat copiilor, va deveni prilejul pentru cea mai interesantă conversație despre muzica clasică între generații. Părinții sau bunicii care participă la festivalul mare vor putea să repete experiența alături de cei mici și să compare sentimente, emoții, trăiri”, a declarat soprana Felicia Filip, directorul Operei Comice pentru Copii.
Ediția din acest an a Festivalului Internațional „George Enescu” propune o lume unită prin muzică, indiferent de origine, credință, gen sau vârstă. Astfel, festivalul dedicat copiilor completează seria proiectelor speciale menite să apropie Festivalul Enescu de un public cât mai divers.
„Muzica clasică trebuie să facă parte din lumea contemporană, așa cum o face muzica în general. Ne-am propus acest obiectiv ambițios de a „normaliza” consumul de muzică clasică, iar festivalul dedicat copiilor nu este altceva decât o astfel de normalizare. Festivalul expune copiii de la vârste fragede la experiența unui festival de muzică clasică și, mai ales, susține eforturile Operei Comice de a le forma gustul pentru muzica cultă”, a declarat Mihai Constantinescu, directorul Festivalului Internațional „George Enescu”.
Festivalul „George Enescu” pentru Copii va fi organizat de Opera Comică pentru Copii din București la sediul său din Calea Giulești nr. 16, în perioada 31 august – 22 septembrie 2019. Concertele vor avea loc în cele patru week-end-uri de festival, respectiv 31 august – 1 septembrie, 7-8 septembrie, 14-15 septembrie și 21-22 septembrie 2019. Vârsta recomandată pentru participare este de 3-12 ani.
Biletele vor fi puse în vânzare începând cu 1 mai 2019 pe Bilete.ro, la prețul de 25 de lei.