O romanca si fiul ei, morti intr-un incendiu la Roma in urma cu 11 zile, n-au fost inca inmormantati 

Aflati de doua zile in Italia, Dorina si fiul ei de 3 ani, Cristinel Daniel, au petrecut cel mai frumos Craciun din viata lor- spune tatal. In ajun au facut cumparaturi, pentru prima oara, in supermarket. Cristinel s-a cocotat pe carutul vrajit in care tati a pus acele delicioase iaurturi cu fructe care ii placeau atat de mult. Dorina si-a cumparat un pachet de cafea scumpa. Dupa ce a terminat cumparaturile, familia s-a oprit la barul de la periferia Ostiei, pe litoralul Romei- zona numita Castelfusano. Patroana barului i-a dat micului Cristian o sticla cu lapte proaspat pentru a doua zi dimineata. Baietelul i-a multumit cu cele cateva cuvinte in limba italiana pe care le-a invatat: „Grazie, ti posso dare un bacio? Ciao!”( Multumesc, poti sa-ti dau un pupic? Ciao).

Apoi, cei trei s-au intors acasa pentru a petrece Ajunul Craciunuilui. „Acasa” insemnand o baraca din lemn, construita la marginea rezervatiei nationale de pini („pineta”, cum zic italienii) de langa Ostia: un generator de energie electrica, un aragaz cu butelie pentru mancare si o soba improvizata pentru incalzire. In ziua de Craciun, au facut un gratar cu prietenii si a urmat apoi momentul cadourilor. Cel mai fericit este Cristian, bucuros ca Mosul a venit la el si aici, in Italia. De la un vecin primeste un pistol de jucarie si bani, de la tatal sau- un mini-calculator.

„Nici nu au apucat sa strige dupa ajutor”

Apoi, tragedia. A doua zi dimineata, tatal, Cristian Verbuncu, iese din casa la ora 5, pentru a merge la munca intr-o localitate apropiata. Primeste un telefon, la numai cateva ore: casa lui e in flacari. Cand ajunge in padurea de pini, primul lucru pe care il vede sunt zecile de masini ale politiei si pompierilor. Apoi vede ambulanta si intelege totul. Trei barbati il tin cu bratele la spate pentru a nu se arunca printre ramasitele fumegande. Un medic il obliga sa inghita doua calmante puternice. Pentru Dorina si Cristinel acea soba improvizata: un recipient, nisip, si alcool a fost fatala. In zece minute a ars totul. „Vecinii”, doi baieti si un cuplu de romani, nu au putut face nimic, totul s-a petrecut fulgerator. Au auzit doar un strigat al femeii, apoi nimic.

Ziarele din Peninsula: ” O iesle fara asin si fara cei trei Magi”

Intre timp, o armata de ziaristi si reporteri se indreapta spre „pineta” din Castelfusano. Locul unde s-a petrecut „tragedia de Craciun”- unde a ars „ieslea fara asin si fara cei trei Magi de la Rasarit”, cum avea sa fie numit cumplitul eveniment in mai toate tejurnalele italiene si pe prima pagina a cotidianelor. La amiaza vine si primarul Alemanno, facandu-si cu greu drum printre pini, noroi si cenusa. „O modalitate grosolana de incalzire. Pana la vara, vom inchide toate taberele abuzive” promite. Va fi criticat pentru cuvintele grele folosite.

Pentru Cristian Verbuncu calvarul abia incepe. In timp ce medicii legisti cauta ramasitele trupurilor, el este dus la cazerma, in stare de soc. Fiolele de calmant ii provoaca crize de voma, iar politistii, in timp ce il intreaba despre cum s-au intamplat toate, incearca sa-l linisteasca, oferindu-i sanvisuri si cafea.

„Peste o zi ne-am fi mutat intr-o casa adevarata”

La opt zile dupa sinistrul incendiu, Cristian Verbuncu are privirea pierduta in gol. Poarta aceleasi haine date de prieteni in ziua accidentului, a imbatranit vizibil, iar barba i-a cescut pe tot obrazul. L-am gasit impreuna cu avocatul Giancarlo Germani si Potito Salatto, de la organizatia Assoforum, care s-au oferit sa-i gaseasca un loc de munca.

„Cand am vazut ramasitele casei, mi-am dat seama ca nu mai am pentru ce trai. Peste doar o zi, pe 27 decembrie, urma sa ne mutam intr-o casa adevarata. O camera cu chirie, la prieteni- 400 de euro pe luna, dar reuseam eu sa-i castig cumva. Acum tot ce imi doresc este sa le fac o pomenire crestineasca.”

Cuvinte gasite cu greu, amintiri si regrete. Cristian Verbuncu ne arata fotografiile ramase intacte din rug: Dorina intr-o rochie rosie la banchetul de terminare a liceului, apoi ea cu Cristinel in brate- un copil cu o fata ghidusa, inconjurata de bucle aurii. Apoi o fotografie de la taierea motului, la un an si iata-l mandru, la volanul masinii nasului, „politist la Craiova”. „Ce frumos era, un ingeras, semana perfect cu mama lui. Ea era asistenta la radiologie, la spitalul din Craiova, dar apoi a intrat in concediu de maternitate. Le trimiteam toti banii pe care ii aveam, nu le lipsea nimic”, povesteste Cristian. Nu erau casatoriti civil, dar copilul poarta numele de familie al tatalui. „Erau viata mea, am devenit tata la 38 de ani. Voiam sa ne facem un rost in Italia, pentru a putea construi o casa a noastra in Romania”. Si cum de i-a adus in baraca improvizata tocmai in zilele geroase de iarna- il intrebam. „Pe dinafara era o baraca, dar inauntru parea o adevarata casa, facuta din lemn. Erau covoare, aragaz, televizor, generator de electricitate. Ne incalzeam ca si ceilalti, cu alcool, printr-un sistem improvizat, dar functiona. Aprindeam seara si era cald toata noaptea! Apoi, urma sa ne mutam intr-o casa, eu aveam documentele in regula”, pare a se justifica Cristian Verbuncu aratandu-ne cardul sanitar italian, cu codul fiscal.

O retea de solidaritate

Intre timp, romanii ortodocsi din Ostia au inceput o colecta in Biserica. Printre cei care au asistat la slujba duminicala dupa accident, s-a numarat si Ionel Ciobanu, care cunoaste cel mai bine durerea familiei Verbuncu. El este cel care si-a pierdut sotia si doua fete in accidentul rutier la Fiumicino, in primavara lui 2008.

Institutiile si organizatiile sociale italiene s-au mobilizat si ele pentru a-l ajuta pe Cristian. In primul rand Comunitatea Sant’Egidio. Asociatia Salvamamme a organizat o iesle traditionala de Craciun, unde fiecare mama isi aduce propriul copil, in amintirea lui Cristinel si a mamei Dorina „pentru a evita ca, in viitor, conditiile vitrege de viata sa mai provoace victime inocente”.

Giacomo Vizzani, presedinte in primaria sectorului XIII, a asigurat ca va sustine cheltuielile legate de inmormantare, imediat ce vor fi gata certificatele de deces. El a oferit un loc de dormit romanilor care-si facusera casa in „pineta” din Castelfusano: cate un pat intr-un campus de langa Ostia. Cristian Verbuncu a refuzat, il gazduieste un prieten in garsoniera lui. „Sandu a stat non stop cu mine, daca nu ar fi fost el si sotia lui, poate mi-as fi pus capat zilelor.”

Pierluigi Borghini, vice-presedintele organizatiei Assoforum, i-a oferit un loc de munca: „L-am cunoscut pe Cristian Verbuncu prin intermediul asociatiilor de romani din Assoforum. Din 1994 am o firma in domeniul telecomunicatiilor in Romania, unde lucreaza 150 de muncitori romani. L-am intrebat pe domnul Verbuncu daca vrea sa se intoarca in Romania, dar dansul mi-a spus ca doreste sa ramana in Italia. Deci i-am oferit un loc de munca la firma mea de la Roma, ceea ce ii va permite sa-si faca resedinta aici. Contractul va incepe imediat, pe 12 ianuarie”. „Am facut un act necesar de solidaritate fata de un cetatean roman care a suferit o tragedie teribila. Pentru noi, italienii, persoanele de buna credinta, la fel ca si delincventii, nu au cetatenie, religie sau nationalitate, trebuie sa-i integram pe primii si sa-i pedepsim pe cei din a doua categorie”, ne spune Potito Salatto, presedintele Assoforum.

Azi la RAI UNO, „vorbesc in numele nenorocitilor fara casa”

Azi, Cristian Verbuncu a fost invitat in direct la emisiunea de dimineata pe postul Rai Uno. „De ce ma duc la TV? Pentru ca nu am nimic de ascuns si vreau sa arat cat mi-am iubit sotia si copilul. In tara, soacra m-a acuzat ca mi-am adus familia aici ca sa-si gaseasca sfarsitul. Poate printre italienii care se vor uita la televizor vor fi si acei care pot sa ajute amarati ca noi, care dorm prin paduri pentru ca nu pot dovedi ca muncesc. Platim pentru ce au facut unii ca Mailat, ne e rusine sa mai vorbim romaneste pe strada. De aceea, singura mea dorinta acum este sa le aratam cum stim sa pomenim mortii nostri. Vreau sa-i invit pe romanii din Ostia dupa inmormantare la o masa, conform traditiei.”

Dar inmormantarea nu se poate face fara actele de deces si fara procura speciala. Documentele au ars impreuna cu casa. In timp ce corpurile Dorinei si lui Cristinel asteapta la morga Institutului de medicina legala de la Verano, birocratia isi urmeaza lent parcursul. „Sambata, a treia zi de Craciun, m-am dus la Consulat sa cer un ajutor. Nu stiau prea bine despre cele intamplate, au spus ca-mi pot face documentele necesare cam in 10 zile. Asa ca am decis sa cer actele de acasa, de la Calafat, prin posta rapida. Au costat 80 de euro, au trecut 4 zile si inca nu le-am primit!”- ne spune cu disperare Cristian Verbuncu.

La consulat se cunoaste cazul romanului care si-a pierdut sotia si fiul in rugul de la Ostia:

Ce puteti face pentru Cristian Verbuncu?

„Consulatul nu are fondurile necesare pentru a asigura sau a contribui la inmormantarea cetatenilor decedati in Italia. Noi putem elibera documente, dar fondurile pe care le avem la dispozitie nu vizeaza repatrierea corpurilor.”

Este prevazuta participarea unui reprezentant al Consulatului la inmormantare?

„Domnul consul general Cosmin Dumitrescu este in concediu. Ceilalti consuli sunt in fiecare zi la ghisee, au program cu publicul.”

In timp ce ramasitele pamantesti ale unui baietel de trei ani si ale mamei sale asteapta o inmormantare crestineasca la 11 zile de la incendiu, la periferia Ostiei proprietara italianca a barului in care Cristinel s-a jucat pentru ultima oara, este in doliu.