O statuie a lui Isus mai înaltă decât cea din Rio de Janeiro este construită în Brazilia VIDEO
O nouă statuie a lui Isus este contruită în Brazilia, iar aceasta va avea o înălțime de 43 de metri cu tot cu piedestal, ceea ce o va face a treia cea mai înaltă statuie a lui Isus din lume, relatează BBC.
Statuia Isus Protectorul este construită în orașul Encantad, iar capul și brațele întinse au fost deja adăugate săptămâna trecută structurii. Construcția a început în 2019.
Ideea a fost a unui politician local, Adroaldo Conzatti, care a murit în martie de Covid.
Proiectul în valoare de 350.000 de dolari este așteptat să fie finalizat anul acesta, a spus Asociația Prietenilor lui Cristos.
Realizarea statuii este finanțată prin intermediul donațiilor de la indivizi și companii.
De la o mâna la cealaltă sunt 36 de metri. Un lift intern va duce turiștii într-un puct în zona pieptului de unde vor putea privi împrejurimile, la aproximativ 40 de metri înălțime.
Doar statuia Jesus Buntu Burake din Sulawesi, Indonezia, care are 52,55 de metri (cu piedestal inclus) și Cristos Regele din Swiebodzin, Polonia, care are 52,5 metri, sunt mai înalte.
Ea va fi mai înaltă așadar decât Cristos Mântuitorul din Rio, care are 38 de metri, și al cărui cap a fost creat de gălățeanul Gheorge Leonida.