O tara condusa cu minciuni si frauda, drumul scurt catre faliment

Cu acest detaliu trebuie inceput mereu cand vorbim despre referendumul grecesc: gestul in sine este o frauda democratica majora. Referendumul pe teme fiscale este interzis prin Constitutie in orice stat care doreste sa se protejeze de populisti extremi sau iresesponsabili ca Alexis Tsipras. Inclusiv Grecia are in Constitutia ei croita parca in secolul trecut o prevedere care spune ca poti organiza referendum cam pe ce-ti trece prin minte, mai putin pe teme fiscale.

• În urma unei rezolutii, adoptată la propunerea Guvernului si cu majoritatea absolută a membrilor Parlamentului, Președintele Republicii proclamă, prin decret, un referendum asupra unor chestiuni nationale de importantă majoră.Un referendum privind proiectele de lege adoptate de Parlament ce reglementează probleme sociale importante, cu exceptia celor fiscale, va fi proclamat prin decret de către Președintele Republicii, dacă acest lucru este decis de trei cincimi din numărul total al membrilor Parlamentului, în urma unei propuneri a două cincimi din numărul total al membrilor Parlamentului și potrivit dispozitiilor Regulamentul Parlamentului și ale legii pentru aplicarea prezentului alineat. (Art. 44 din Constitutia Greciei – traducere realizata de Ministerul Justitiei, sectiunea Codex Constitutional)

Desigur, putem dezbate cat doriti daca referendumul a fost pe teme fiscale sau nu. Pentru orice om de buna credinta care nu se lasa inselat de ambiguitatea intrebarii adresate cetatenilor greci, referendumul de duminica a fost mai ales pe teme fiscale – iar asta e cat se poate de sigur. Vedeti aici un inventar al masurilor propuse de Troica, asupra carora poporul grec a fost chemat sa se pronunte cu Da sau Nu, bine sintetizat de Vlad Petreanu.

Bun, Curtea Constitutionala a Greciei a decis, vineri seara, cu doua zile inaintea votului, ca referendumul respecta legea fundamentala. Asta nu inseamna ca Tsipras a jucat corect, intrebandu-si cetatenii daca sunt de acord cu programul propus de Troica. (Banca Central Europeana, FMI, Comisia Europeana).

Tsipras a jucat profund incorect, tarandu-si din pacate poporul intr-o aventura cu final dramatic. Din acest motiv nu putem vorbi de o mare victorie a democratie sau de vreo lectie de demnitate administrata de poporul grec. Un NU hotarat reprezinta doar un raspuns ingrozitor de previzibil, o smecherie ieftina prin care Tsipras a cautat sa se legitimeze in fata occidentului printr-o sustinere obtinuta in mod fraudulos acasa.Atat si nimic mai mult. Ce poate sa-ti raspunda un popor aflat sub asaltul populismului cand il intrebi: vrei taxe mai mari pe proprietate, vrei masuri impotriva evaziunii fiscale, vrei sa platesti in general ceva bani la stat? Se astepta cineva la un entuziast DAAA?

Nimeni nu vrea sa plateasca de bunavoie bani unui stat corupt, cu birocratie mamut, nefiind sigur ca se vor intoarce intr-o infrastructura mai buna, in servicii publice mai performante. Statul si foarte multi greci au ajuns parteneri in procesul de corupere morala a unei intregi natiuni. Dupa decenii de furt reciproc, au incheiat un targ nescris: Stim ca furati, dar nu ne cereti noua bani pentru asta. Aceasta fraza ar putea deveni motto de tara. Evaziunea fiscala fiind sport national, (sa ma anunte vreun turist roman cand primeste un bon fiscal prin Grecia chiar si astazi) politicinenii au trebuit sa caute banii in afara tarii.

Apogeul acestui proces de automistificare a atins dimensiuni cosmice cand s-a descoperit, de pilda, in urma cu cativa ani, ca Grecia a raportat la UE pentru a incasa subventii o suprafata cultivata cu maslini care depasea binisor suprafata agricola a tarii.

Prin 2010, Comisia Europeana a declansat chiar procedura de infringement din cauza raportarilor false in general. Practic, toate datele statistice, in special cele economice, erau pure inventii, puse cu mana sa se potriveasca cu socoteala diversilor mincinosi perindati pe la conducerea statului elen.

De notat, in paranteza, ca neincrederea UE in datele statistice furnizate de greci este motivul pentru care una dintre propunerile „umilitoare” alte Troicii, un adevarat atentat la dreptul suveran al Greciei de a minti Europa in stil mare, se refera la „reforma si autonomia institutului elen de statistica„.

Apetenta pentru minciuna a facut atunci inconjurul planetei. New York Times isi incepea, de pilda, un articol despre scandalul raportarilor false cu urmatoarele observatii: „Zamislirea de mituri a fost parte din viata Cretei inca de pe vremea cand zeita Atena ar fi cultivat primul maslin pe aceasta insula mediteraneana stancoasa„.

Mitul vandut de Tsipras poporului sau este azi o minciuna si mai gogonata: neplatind nimic vom trai in continuare mai bine tot pe datorie. Astia care ne cer banii inapoi si ne dau noua, marelui popor grec, ultimatumuri, incalca principiile si regulile UE iar scopul lor este sa ne umileasca. Inca doua vorbe despre „afirmarea democratiei si suveranitatii noastre” si Grecia se sinucide vesela. Populismul, in aceasta parte a lumii, bate ratiunea. La popoarele decazute, orice poveste care le justifica lor caderea este mai buna decat realitatea. Iar nationalismul extrem de tip Syriza asta le ofera: o groaza de povesti.

Ca o minte rationala nu poate intelege de ce un popor intreg topaie de fericire cand turismul lui se prabuseste, bancile nu functioneaza si economia, cat a mai ramas din ea, intra in colaps, asta e alt subiect, bun de studiat in universitati. In treacat fie spus, cineva imi spunea ca firme din Grecia le-au comunicat deja partenerilor din Romania conturi in straintate de teama nationalizarilor. (Despre perspectivele economice merita citit textul lui Moise Guran, Adio, Grecia!)

Cum a ajuns Grecia aici este o intreaga poveste, foarte adevarata din pacate, care noua ne suna cumva cunoscut.„The Greek Crisis Is About More Than Money”, scria intr-un excelent articol publicat recent in WSJ Rober D. Kaplan, un bun cunoscator al Balcanilor si Europei de Est.

• „Geopolitica poate fi chiar mai importanta decat economia. Uitati-va la Grecia. Pe baze pur economice, Grecia n-ar fi fost niciodata acceptata sa adere la UE in 1981 si probabil ca ar fi fost exclusa din zona euro cu luni in urma. Dar ce stiu politicienii europeani – chiar daca doar cativa se exprima – este faptul ca Europa va fi mult mai vulnerabila in fata Rusiei daca legaturile ei cu Grecia vor fi afectate in mod semnificativ. Grecia este singura parte din Balcani accesibila cu cateva nave pe Mediterana, si astfel este o poarta cruciala de intrare si iesire din Vest„.

Grecia, observa Kaplan, n-a avut niciodata partide moderne de nivelul celor din Vest. Partidele grecesti s-au bazat pe modelul paternalist, pe clanuri organizate in jurul unor pesonalitati carismatice, dezvoltand o miscare reactionara de dreapta si o miscare radicala de stanga. Andreas Papandreou, premierul din anii 80′ si 90′, n-a fost niciodata un socialist european modern, cum multi credeau in Occident in anii 80′. Kaplan, care a trait in Atena cativa ani in acea perioada, il descrie ca pe un tip de politician latino-american in traditia lui Juan Peron.

Papandreou este considerat precursoul dezastrului Greciei de azi, un politician cinic care, in loc sa foloseasca ajutorul financiar al Bruxelles-ului pentru a dezvolta Grecia dupa aderarea la UE, a marit birocratia si a creat creat un „impossible-to-sustain welfare state”, un stat la bunastarii imposibil de sustinut. Grecia a ajuns azi o tara cu institutii slabe in care doar cativa platesc taxe, impovarata de o birocratie excesiva. (Vezi si „Lenea, criza si populismul stangist„, publicat in 2010)

Un diplomat occidental mi-a spus de curand ca acceptarea Romaniei si Bulgariei in UE, in 2007, fara indeplinirea tuturor criteriilor de aderare a fost o eroare. Dovada ca si azi, la aproape zece ani, ne confruntam cu probleme care ne fac incompatibili cu standardele UE – vezi nivelul inspaimantator al coruptiei. „A fost o greseala pe care nu o mai putem repara acum”, mi-a spus, desi pastra un oarecare optimism.

In treacat fie spus, si Grecia a fost primita la fel in 1981 – tot ca o democratie nefunctionala.

Marea tragedie in povestea greceasca este ca ea se poate repeta oriunde in tari conduse pe baza de minciuna si frauda, cu democratie mimata si cu politicieni gata oricand sa ia poporul complice. De pilda, si Romania incepe sa creada ca isi permite sa guverneze oricum – aruncand cu bani in stanga si-n dreapta – din moment ce a devenit un pion atat de important pe harta.

Dezastrul nu este chiar atat de departe. Nu suntem azi in situatia Greciei, dar avem ca model de tara cam toate datele ei. Plus Rusia cu ochii pe noi, mai ceva ca pe greci.