Sari direct la conținut

O toamnă caldă. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews.ro
Peisaj de toamna, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro
Peisaj de toamna, Foto: Vlad Barza / HotNews.ro

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale, până la jumătatea lunii octombrie, conform prognozei pentru următoarele patru săptămâni.

Săptămâna 18.09.2023 – 25.09.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în extremitatea de nord-est şi de vest a ţării.

Cu excepţia extremităţii de nord-vest a ţării, unde regimul pluviometric va fi local excedentar, cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare, mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Săptămâna 25.09.2023 – 02.10.2023

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile extracarpatice.

Cantităţile de precipitaţii vor avea o tendinţă spre deficit în toate regiunile, dar mai ales în cele vestice şi sud-vestice.

Săptămâna 02.10.2023 – 09.10.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.

Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 09.10.2023 – 16.10.2023

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii ţări. (news.ro)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro