Skip to content

O trupă celebră își anulează concertul de revenire în SUA pe fondul vânzărilor slabe de bilete

După un val recent de anulări de turnee, survenite pe fondul vânzărilor slabe de bilete, observatorii industriei muzicale anticipau că următoarea lovitură va veni în cazul turneului de reuniune al trupei The Pussycat Dolls, afectat de vânzări modeste, iar vestea oficială a venit luni, relatează revista Variety.

Trupa a anunțat că partea americană a turneului este anulată „după o evaluare sinceră a segmentului nord-american”, în timp ce concertele din alte regiuni ale lumii vor avea loc conform planului.

Deși membrele trupei nu au indicat în mod explicit vânzările de bilete drept motivul retragerii din aceste date, nu au oferit nici alte explicații – spre deosebire de alte anulări recente, unde au fost invocate justificări alternative pentru renunțarea la turnee pe arene sau stadioane, unele mai credibile decât altele.

„Dolls (n.r. păpușilor): vrem să vă împărtășim o actualizare importantă”, începe mesajul publicat pe rețelele sociale ale grupului. „Când am anunțat PCD Forever Tour, speram să aducem spectacolul fanilor din întreaga lume. După o evaluare sinceră a segmentului nord-american, am luat dificila și dureroasa decizie de a anula toate datele din America de Nord, cu o singură excepție”.

Singurul concert din SUA rămas în program este o apariție la WeHo Pride, în zona Los Angeles, pe 6 iunie.

„Datele noastre din Regatul Unit și Europa vor avea loc în continuare conform planului, iar reacția a fost incredibilă, mai multe concerte fiind deja sold-out”, se arată în declarația grupului.

Actualele membre ale trupei The Pussycat Dolls, FOTO: Greg Allen / Alamy / Profimedia

The Pussycat Dolls vor ajunge în Europa la Varșovia și Praga

Cel mai aproape de România, The Pussycat Dolls vor susține concerte la Varșovia pe 16 septembrie, la arena COS Torwar, și la Praga pe 23 septembrie, la Arena O2.

Trupa va susține de asemenea concerte la Paris, Londra, Oslo, Anvers, München, Düsseldorf și alte orașe din Europa.

Nicole Scherzinger, care revine în zona pop după o prestație de pe Broadway premiată cu Tony, participă la turneu alături de Kimberly Wyatt și Ashley Roberts. Unii fani au criticat absența altor trei foste membre din reuniune.

În martie, fosta membră Jessica Sutta a susținut că afilierile sale politice de tip MAGA au fost unul dintre motivele pentru care nu a fost invitată să revină în turneu.

Anularea turneului nord-american al The Pussycat Dolls vine în contextul în care Meghan Trainor și Zayn și-au anulat integral turneele pe arene din SUA, iar Post Malone și Jelly Roll au anulat prima treime a turneului lor pe stadioane.

Variety notează că vânzările pentru toți artiștii în cauză au fost vizibil slabe, judecând după configurațiile locurilor disponibile pentru aceste turnee până în momentul anulării, deși în cazul lui Malone situația nu părea la fel de gravă ca în cazul altor turnee abandonate.