Sari direct la conținut

Oameni de stiinta americani critica isteria irationala a presei in legatura cu incalzirea globala

HotNews.ro

Mai multi oameni de stiinta care au pus sub semnul intrebarii teza conform careia schimbarile climatice se datoreaza actiunilor necontrolate ale omului au criticat un articol al agentiei Associated Press despre incalzirea globala. Specialistii au afirmat ca documentul, publicat duminica, este „o isterie irationala”, „gresit de-a dreptul” si „incredibil de partinitor”, transmite FoxNews.

Oamenii de stiinta sustin ca raportul contine „erori stiintifice mari” si ca nu prezinta decat o varianta a problemei incalzirii globale.

„Daca chestiunea n-ar fi fost atat de serioasa si ramificatiile sale atat de profunde, m-ar fi pufnit rasul”, a declarat profesorul de geologie David Deming, de la University of Oklahoma.

In articolul intitulat „Obama are putin timp la dispozitie pentru a stopa incalzirea globala„, jurnalistul Seth Borenstein a scris ca „incalzirea globala este o bomba cu ceas pe care presedintele ales” al SUA nu o poate evita „si ca incalzirea la nivel mondial se accentueaza”.

Profesorul Deming sustine insa ca problema ridicata de raportul AP nu exista. „Temperatura medie la nivel global, cel putin asa cum este indicata de sateliti, este aceeasi cu cea inregistrata in 1980. In ultimii ani, nivelul marii nu a mai crescut. Activitatea uraganelor si a cicloanelor in emisfera nordica se afla la cel mai scazut nivel din ultimii 24 de ani iar ghetarii sunt la fel ca in anii ’80”, a afirmat David Deming.

Profesorul a declarat ca articolul din AP este o noua dovada a deciziei jurnalistilor de a vorbi despre incalzirea globala ca despre un fapt sigur, in ciuda lipsei de dovezi. Deming a caracterizat raportul AP drept „propaganda”, afirmand ca el seamana cu „un comunicat al Greenpeace”.

Oamenii produc incalzirea globala – o presupunere prosteasca

FoXNews il citeaza pe un alt om de stiinta, profesorul de chimie si expertul nuclear Michael R. Fox, de la University of Idaho, care a afirmat ca cele scrise de AP „contin foarte putine lucruri corecte”. Fox afirma ca articolul „este foarte daunator Statelor Unite deoarece oameni precum Borenstein care lucreaza pentru AP au un impact important asupra tuturor”.

Profesorul Fox sustine si el ca incalzirea globala „nu este in proces de accentuare”, precizand ca este vorba „de cicluri de temperatura care oscileaza, lucru care se produce de milioane de ani”.

Fox a pus la indoiala si teza potrivit careia schimbarile climatice se datoreaza activitatilor omului afirmand ca „presupunerea este prosteasca”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro