Oana Țoiu, după primele repatrieri din Israel: „Cetățenii români au fost însoțiți pe tot parcursul traseului”. Ruta pe care au fost evacuați
318 cetățeni români rămași blocați în Israel după suspendarea zborurilor în urma atacurilor SUA–Israel asupra Iranului au fost repatriați, a anunțat marți ministra Afacerilor Externe, Oana Țoiu. Cele două curse speciale operate de TAROM au aterizat în noaptea de luni spre marți pe aeroportul Otopeni.
Grupul a părăsit Israelul la 1 martie, prin punctul de trecere a frontierei Taba, către Egipt.
„Cetățenii români au fost însoțiți pe tot parcursul traseului, prin Peninsula Sinai, spre Cairo, de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României în Egipt și, ulterior, au fost asistați de reprezentanții misiunii diplomatice române în aeroportul internațional Cairo, pentru facilitarea dialogului cu autoritățile egiptene și pentru asigurarea desfășurării fără impedimente a procedurilor de îmbarcare”, a explicat Oana Țoiu într-o postare pe X.
„Celula de Criză a MAE, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare ale României din regiune, menține contactul cu cetățenii români afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, precum și cu autoritățile statelor din regiune, în vederea continuării acordării asistenței consulare, cu prioritizarea siguranței acestora și în funcție de evoluția situației de securitate”, a mai transmis ministra de Externe.
Marți dimineață, Oana Țoiu a anunțat pe Facebook că s-a aflat pe aeroportul Otopeni la sosirea celui de-al doilea zbor de repatriere.
Programate luni dimineață, cursele speciale au fost amânate din cauza întârzierilor generate de transportul terestru pe ruta Israel-Egipt şi a formalităților de frontieră.
„Sunt pe aeroportul Otopeni, unde a aterizat în această noapte cel de-al doilea zbor de repatriere asistată din Orientul Mijlociu. Cele două zboruri au aterizat cu bine în România cu 318 cetățeni români, pelerini și turiști, în sistem charter, organizat de agențiile de voiaj alături de campania Tarom”, a scris Oana Țoiu pe pagina sa de Facebook.
„Am stabilit împreună cu ministrul de externe al Republicii Arabe Egipt, Badr Abdel-Aati, că vom continua comunicarea constantă la nivel bilateral pentru asistența grupurilor de turiști precum şi pentru facilitarea tranzitului pentru cazurile speciale”, a adăugat Oana Țoiu.
Peste 3.000 de români au cerut ajutor pentru repatriere din Orientul Mijlociu
Peste 3.000 de cetățeni români aflați în țări afectate de izbucnirea războiului din Iran au solicitat în mod concret ajutor pentru repatriere, a anunțat, marți, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Andrei Țărnea, potrivit Agerpres.
„Continuăm să primim telefoane pe liniile de urgență consulară sau în centrala direcției consulare a MAE, fie care solicită informații, fie care solicită asistență. Suntem la circa 3.000 și ceva de cetățeni care solicită în mod concret ajutor pentru repatriere și avem în atenție un număr de circa 15-16.000 de cetățeni în regiune”, a precizat ministerul.
El a subliniat că cei 15-16.000 de cetățeni pe care i-a menționat nu reprezintă totalul românilor prezenți acum în aceste state ci doar numărul celor aflați în evidența MAE.