Obligativitatea montării repartitoarelor în apartamente, amânată cu un an / Legea prevedea amenzi mari
Camera Deputaţilor a decis, marţi, să amâne cu un an obligația montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie. Cu 264 voturi ‘pentru’, 25 ‘împotrivă’ şi 4 abţineri, deputaţii au adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr.121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente.
„Amendamentul de amânare a obligativităţii montării de repartitoare pentru românii care sunt în sisteme centralizate de încălzire este un amendament pe care l-am depus şi a fost susţinut de întreaga Comisie pentru industrii. În contextul creşterii preţurilor şi la energie, şi la gaze este important să nu impunem costuri suplimentare pe umerii românilor şi iată că montarea acestor repartitoare ar genera costuri în plus şi mai ales nemontarea lor ar fi generat amenzi între 500 şi 1.000 de lei”, a explicat deputatul USR Cristina Prună.
Astfel, prevederea obligativităţii montării repartitoarelor în apartamente pentru individualizarea consumurilor de energie se amână până la 31 decembrie 2022.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect, legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Potrivit unei modificări aduse de Parlament în iulie legii privind serviciul public de alimentare cu energie termică, până la 31 decembrie 2021 toate apartamentele racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică erau obligate să aibă montate repartitoare. Actul normativ prevede și amenzi pentru cei care nu își montează contoare sau repartitoare .