Sari direct la conținut

Ofensiva ucraineană, oră cu oră. Cum a privit Moscova în direcția greșită în timp ce Kievul invada

HotNews.ro
Ofensiva ucraineană, oră cu oră. Cum a privit Moscova în direcția greșită în timp ce Kievul invada
Tancuri rusești trimise în regiunea Kursk să lupte contra incursiunii ucrainene - FOTO: Russian Defense Ministry Press S / AP / Profimedia

În orele care au precedat asaltul soldaților ucraineni peste granița de vest a Rusiei, Moscova nu a dat niciun semn că ar fi ceva în neregulă, comentează Reuters, care a analizat informațiile apărute până acum despre incursiunea trupelor Kievului în țara vecină.

Pe 6 august, la miezul nopții, Ministerul rus al Apărării dădea vești bune: peste 2.500 de membri ai regimentului responsabil de capturarea unui oraș din estul Ucrainei urmau să primească premii de stat pentru eroism.

Mai târziu în acea dimineață, în timp ce Ucraina începea cea mai mare invazie a Rusiei de la cel de-al Doilea Război Mondial, ministerul a publicat o înregistrare video în care șeful Statului Major General, generalul Valeri Gherasimov, care conduce invazia Ucrainei de la începutul lui 2023, vizita o altă zonă de luptă, tot în Ucraina. Acesta a ascultat rapoartele comandanților și a stabilit „sarcini pentru acțiunile ulterioare”, a precizat ministerul.

Nu a fost specificată ora exactă a vizitei, dar nici nu a fost dezvăluită nicio preocupare sau cunoaștere a evenimentelor care se desfășurau în regiunea Kursk din vestul Rusiei și care amenințau să perturbe planurile lui Gherasimov și să schimbe cursul războiului început în urmă cu doi ani și jumătate.

Panica s-a răspândit rapid în rândul localnicilor ruși în primele ore ale asaltului, în ciuda încercărilor repetate ale autorităților de a-i asigura că totul este sub control, conform unei cronologii realizate de Reuters a primelor două zile ale incursiunii, pe baza declarațiilor publice, a postărilor de pe rețelele de socializare și a analizei înregistrărilor video.

„Rușii au avut un eșec total al serviciilor de informații”

Ideea că Ucraina ar putea întoarce foaia împotriva Rusiei și ar putea pătrunde pe teritoriul vecinului său mult mai mare părea de neconceput pentru majoritatea observatorilor înainte de săptămâna trecută.

Operațiunea-șoc a ridicat semne de întrebare cu privire la eficiența supravegherii Rusiei, precum și la mărimea fortificațiilor de frontieră și al forțelor care le păzesc.

„Rușii au avut aici un eșec total al serviciilor de informații”, a declarat pentru Reuters expertul militar francez Yohann Michel, cercetător la institutul IESD din Lyon.

În condițiile în care forțele ucrainene se retrag în estul Ucrainei, unul dintre cele mai strategice sectoare ale liniei frontului, Moscova ar fi putut presupune că Kievul nu va face un pariu cu miză mare care, chiar și acum, este departe de a fi clar că va da roade, a spus Michel.

„Aș înțelege dacă rușilor le-ar fi greu să creadă că se poate întâmpla ceva atât de important”, a spus el.

Printre obiectivele ucrainene în Kursk se numără distragerea atenției forțelor ruse de la linia frontului din regiunea estică Donețk. În schimb, luptele s-au intensificat în această regiune în ultimele zile, iar riscurile pentru Ucraina cresc pe măsură ce încearcă să mențină poziția în Kursk.

Ce spunea un parlamentar rus la două zile de la invazie

Un membru al parlamentului rus și fost ofițer militar, Andrei Guruliov, a declarat într-un interviu televizat la două zile după incursiune că liderii militari ruși au fost avertizați într-un raport cu aproximativ o lună înainte că există semne de pregătire pentru un atac ucrainean, dar nu au fost luați în considerare.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns la solicitările Reuters de a comenta această informație. Forțele armate ucrainene au refuzat să comenteze despre operațiunile în curs, iar Departamentul de Stat al SUA, Pentagonul și Casa Albă nu au răspuns imediat la întrebări, precizează agenția de presă.

Abia în după-amiaza zilei următoare, pe 7 august, președintele Vladimir Putin și Gherasimov, șeful Statului Major al forțelor armate ruse, au făcut primele observații publice cu privire la evenimentele din Kursk, pe care liderul de la Kremlin le-a numit „o altă provocare majoră” din partea Ucrainei.

Gherasimov, proaspăt întors din călătoria sa inoportună, i-a spus lui Putin, potrivit imaginilor televizate de presa de stat, că forțele ruse au „oprit” aproximativ 1.000 de soldați ucraineni să pătrundă adânc în regiunea Kursk.

Militari „spune ce vrea să audă șeful” la televizor

Michel a declarat că nu este clar dacă Gherasimov a fost dezinformat de subordonații săi sau dacă s-a simțit obligat să îi dea vești bune lui Putin în fața camerelor de televiziune.

Oficialii ruși în astfel de scenarii „spun ceea ce cred că șeful vrea să audă sau să vadă în public în acel moment specific”, a spus Michel.

Ministerul rus al Apărării a avut nevoie de aproape 12 ore de la momentul incursiunii, pe care Gherasimov l-a declarat la ora 5:30 a.m. pe 6 august, pentru a recunoaște public că ucrainenii au atacat granița, ca să nu mai vorbim de încălcarea acesteia.

Guvernatorul interimar, lăsat să umple golul de comunicare

Guvernatorul regional interimar al regiunii Kursk, Alexei Smirnov, aflat în funcție de doar câteva luni, a fost lăsat să umple vidul de comunicare și să încerce să se coordoneze cu multiplele agenții de apărare și securitate responsabile de protejarea frontierei.

În prima dintre numeroasele postări pe Telegram din 6 august, Smirnov a emis avertismente privind rachete la 1:51 și 3:11 a.m. ora locală, îndemnând locuitorii să se adăpostească. La 3:15, el a spus că apărarea aeriană a doborât trei drone ucrainene care se apropiau. La ora 6:16, alte 11.

Regiunile de o parte și de alta a frontierei s-au obișnuit de mult timp cu atacurile reciproce cu rachete și drone. Dar loviturile împotriva regiunii Kursk, semnalate de Smirnov în postări pe Telegram, au fost mai mult decât persistente decât de obicei în ultimele 10 zile.

Printre țintele lovite s-au numărat depozite de petrol, substații electrice și, potrivit armatei ucrainene, un depozit de arme și echipamente militare.

Din jurul orei 5 dimineața, panica a început să se răspândească pe rețelele de socializare. Localnicii au postat că bombardamentele în Sudja, un oraș rusesc de la graniță, au continuat timp de trei ore.

Locuitorii, avertizați să părăsească zona

„Ce se întâmplă cu luminile? Nu am nici lumină, nici apă”, a declarat o femeie. Un utilizator pe nume Denis a raportat nouă explozii în Korenevo, la aproximativ 26 km de frontieră.

Reuters a încercat de mai multe ori să contacteze locuitorii prin intermediul rețelelor de socializare, dar jurnaliștii au fost ignorați sau blocați.

Un flux de mesaje a apărut pe „Native Sudja”, un canal pe rețeaua de socializare VKontakte, dar nu era clar dacă informațiile proveneau din surse oficiale. „Sfătuim oamenii să părăsească orașul”, spunea un astfel de mesaj la ora 7:34.

Oamenii au fost avertizați să se ferească de drone și să fie atenți la proiectilele neexplodate.

La ora 8:15, pe grupul „Native Sudja” se raportau „lupte active chiar la graniță”. Cu toate acestea, un blog rusesc despre război, foarte citit, a negat informațiile.

„Execițiu mediatic”

Canalul Telegram „Two Majors”, urmărit de peste un milion de persoane, a scris că un mic grup de „inamici” a reușit să ajungă la doar 300 de metri în interiorul Rusiei și că „este distrus”. Acesta a sugerat că operațiunea a fost pusă în scenă de „unitățile TikTok” ucrainene ca un exercițiu mediatic.

Guvernul ucrainean a spus puține despre planificarea incursiunii.

În mai, la scurt timp după ce trupele ruse au trecut granița și au cucerit teritorii în regiunea Harkov din apropiere, șeful serviciilor secrete militare ucrainene a avertizat public că mici grupuri de forțe ruse se adună în jurul zonei Sudja și a declarat că Moscova a planificat o operațiune în regiunea Sumî din Ucraina pornind de acolo.

Reuters precizează că nu a putut verifica independent dacă Rusia pregătea o ofensivă în Sumî.

Vineri, Trupele aeropurtate ale Ucrainei au declarat că luptătorii săi și-au petrecut primele ore ale operațiunii deminând, străpungând frontiera și distrugând liniile defensive, folosind aviația și artileria.

Elementele-cheie ale succesului

„Pregătirea atentă, planificarea, surpriza, spiritul de luptă și tăcerea informațională au devenit decisive în etapa inițială a operațiunii”, au declarat trupele de asalt aeropurtate într-o postare online.

Un soldat ucrainean pe nume Dmitro, în vârstă de 36 de ani, a declarat că inițial a crezut că întărirea armatei ucrainene avea drept scop prevenirea unui raid rusesc transfrontalier.

În schimb, el s-a trezit sprijinind înaintarea spre punctul de trecere a frontierei de lângă Sudja, după ce unitățile de asalt au înaintat, a declarat el într-un interviu, dându-și doar prenumele în conformitate cu protocolul militar.

„Ne-am străduit să îi prevenim, iar ei nu s-au așteptat deloc la asta”, a spus el.

Primul rus care a confirmat încălcarea graniței

Imediat după ora 10 a.m., guvernatorul Smirnov a confirmat pentru prima dată că Ucraina a încercat o incursiune, dar a declarat că soldații ruși și polițiștii de frontieră ai serviciului de securitate FSB au „împiedicat” încălcarea frontierei.

Aceasta a fost prima din numeroasele declarații care urmau să fie rapid dezmințite de evenimente.

Chiar înainte de prânz, Ministerul rus al Apărării a publicat înregistrarea video cu Gherasimov vizitând pozițiile rusești din Ucraina. În ceea ce privește evenimentele de la Kursk, nu a spus nimic.

La fel a fost și Kremlinul, cu purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov în vacanță de vară și reporterii rămași fără obișnuita sa informare zilnică. Până la 16 august, 10 zile mai târziu, acesta nu se întorsese la muncă.

„Situația este sub control”

„Spuneți-mi vă rog, este adevărat că tancurile ucrainene au pătruns în Sudja și Darino?”, a postat un utilizator, «Nestik», pe Telegram.

Smirnov a postat că se oferă ajutor locuitorilor din zonele care au fost lovite peste noapte de rachete și drone. „Situația este sub control”, a scris el la 12:46 p.m.

Aproximativ o oră mai târziu, agențiile de presă rusești au publicat primul cuvânt din partea autorităților centrale cu privire la situație. Acesta provenea de la FSB, afirmând că Rusia „a respins o provocare armată”.

Exod al locuitorilor din Sudja

Până acum, însă, era în curs un exod. Locuitorii din Sudja „plecau în masă”, a declarat pe Telegram o femeie pe nume Anna.

„Bineînțeles. Toată lumea vrea să trăiască”, a răspuns cineva.

În haos, unii au fost lăsați în urmă. O rețea de căutare, Liza Alert, a declarat că a postat peste 100 de anunțuri de „dispariție” pentru persoane care nu au fost văzute de la 6 august, inclusiv mulți pensionari în vârstă de 70 și 80 de ani.

Fostul guvernator dădea asigurări că frontiera e apărată

Predecesorul lui Smirnov în funcția de guvernator, Roman Starovoit, a declarat în mod repetat publicului că Rusia și-a consolidat fortificațiile de frontieră în regiunea Kursk.

În decembrie 2022, el a pozat pe un câmp înzăpezit, o zonă intinsă de „dinți de dragon”. Luna următoare, el a scris: „În acest moment, riscul unei invazii armate a teritoriului regiunii Kursk din partea Ucrainei nu este ridicat. Cu toate acestea, lucrăm în mod constant pentru a consolida capacitățile de apărare ale regiunii”.

Cu toate acestea, toamna trecută, Centrul Național de Rezistență al Ucrainei, creat de forțele de operațiuni speciale, a susținut că „aproape toate bastioanele sunt părăsite de personal și echipamente” de-a lungul graniței cu Kursk și a declarat că corupția a fost un factor.

Videoclipul publicat de parașutiștii ucraineni arată coloane de vehicule blindate care intră prin rânduri de dinți de dragon, parte a fortificațiilor din Kursk despre care mass-media din Rusia au declarat că au costat 15 miliarde de ruble, echivalentul a 168 de milioane de dolari.

Pasi Paroinen, un analist de la Black Bird Group din Finlanda, a declarat că videoclipul părea să arate încărcături de deminare care deschid drumuri prin câmpuri minate, lame de buldoexcavator pe vehicule blindate utilizate pentru a deschide drumuri prin „dinții de dragon” și vehicule speciale pentru a traversa șanțuri și râuri mici.

„A fost probabil mai ușor pentru forțele ucrainene să avanseze”

„Este clar că au fost pregătite și utilizate cantități substanțiale de diferite echipamente de geniu”, a declarat Paroinen, care studiază imaginile disponibile publicului din războiul Rusia-Ucraina.

Brady Africk, un analist american care cartografiază apărarea Rusiei, a declarat că cele din regiunea Kursk aveau mai puține șanțuri anti-vehicule, obstacole și poziții de luptă în comparație cu pozițiile rusești din sudul Ucrainei ocupate, unde o contraofensivă ucraineană a eșuat vara trecută.

„A fost probabil mai ușor pentru forțele ucrainene să avanseze în jurul și prin fortificațiile Rusiei din regiune, mai ales dacă acestea erau deservite de personal mai puțin numeros sau slab instruit”, a spus el.

Responsabilitatea pentru apărarea frontierei ruse este împărțită între trupele regulate, forțele de frontieră FSB și garda națională. Se pare că guvernatorul Smirnov se referea la aceste diferite agenții atunci când a declarat, la mijlocul după-amiezii din 6 august, că s-a întâlnit cu „reprezentanți ai structurilor de securitate”.

„Apărătorii noștri lucrează cu succes pentru a distruge inamicul”

El a revenit deja asupra afirmației sale inițiale, potrivit căreia acestea au împiedicat străpungerea frontierei. „Situația în zona de frontieră rămâne dificilă, dar apărătorii noștri lucrează cu succes pentru a distruge inamicul”, a declarat Smirnov.

La ora 17:05, Ministerul rus al Apărării a menționat pentru prima dată incursiunea și a declarat că Rusia a transferat rezerve în zonă.

„Trupele care acoperă frontiera de stat, împreună cu unități ale trupelor de frontieră ale FSB, resping atacurile și trag asupra inamicului în zona frontierei de stat și asupra rezervelor sale din regiunea Sumî (a Ucrainei)”, a declarat ministerul.

La briefingul din 7 august, Gherasimov i-a spus lui Putin: „Operațiunea se va încheia cu zdrobirea inamicului, iar (forțele ruse) vor ajunge la frontiera de stat”.

Zece zile mai târziu, cu peste 100.000 de locuitori ruși evacuați și cu Ucraina care pretinde controlul asupra a peste 1.000 km pătrați din regiunea Kursk, forțele Moscovei sunt încă departe de a atinge acest obiectiv, conchide Reuters.

INTERVIURILE HotNews.ro