Sari direct la conținut

Oficial de la vârful serviciilor secrete din Ucraina, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei

HotNews.ro
Oficial de la vârful serviciilor secrete din Ucraina, arestat pentru spionaj în favoarea Rusiei
Serviciul de securitate al Ucrainei operează o arestare Foto: social media / WillWest News / Profimedia

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat miercuri că a reținut un înalt funcționar de la departamentul antiterorist care este suspectat de spionaj în favoarea Rusiei, relatează Reuters care subliniază că este doar unul dintr-o serie de cazuri care ilustrează amenințarea continuă pe care o reprezintă agenții secreți la adresa securității naționale de la Kiev.

Funcționarul reținut a fost șeful de personal al centrului și a lucrat pentru Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB), a anunțat SBU pe Telegram.

Oficialul care a fost arestat sub acuzația de trădare de stat nu a fost numit în comunicările oficiale, dar Kievul a precizat că persoana respectivă a lucrat într-o funcție de conducere la departamentul antiterorist din 2016.

„Am folosit software criptat pentru a intra în dispozitivile sale. Am «trăit» constant cu el și am reușit să documentăm calitativ colectarea și transmiterea de informații către inamic”, a declarat șeful SBU, Vasil Maliuk.

SBU spune că are dovezi pentru cel puțin 14 cazuri în care oficialul a trădat în favoarea Rusiei.

Maliuk a declarat că SBU a trimis Moscovei informații eronate în cursul operațiunii de prindere a spionului suspectat, fără a elabora.

În cei aproape trei ani de război, oficialii ucraineni au anunțat numeroase operațiuni de capturare a agenților recrutați de Moscova.

Ucraina i-a acuzat de spionaj, de furnizarea coordonatelor unor obiective militare, de incendierea vehiculelor militare și de alte activități ilegale.

Mai recent, SBU a declarat că spionii ruși orchestrează explozii în birourile de recrutare din Ucraina pentru a submina efortul de mobilizare.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
INTERVIURILE HotNews.ro