Sari direct la conținut

Oficial: Lupul dacic va fi logo-ul Romaniei pentru presedintia UE. Castigatorul concursului, elev in clasa IX-a: Am remarcat cu tristete cum oameni care nu ma cunosc au scris lucruri nepotrivite despre mine

HotNews.ro
Nicolae Ioan Dobrinescu, castigatorul concursului, Foto: Hotnews
Nicolae Ioan Dobrinescu, castigatorul concursului, Foto: Hotnews

Lupul dacic va fi logo-ul Romaniei pentru promovare in perioada detinerii Presedentiei Consiliului Uniunii Europene. Decizia a fost luata in urma unui concurs a carei festivitate de premiere s-a desfasurat joi in prezenta ministrului educatiei si a celui delegat pentru afaceri europene. Festivitatea a avut loc la Colegiul National „I.L. Caragiale”, institutia de invatamant la care studiaza castigatorul acestui concurs, Nicolae Ioan Dobrinescu, un elev in clasa a IX-a. El a tinut un scurt discurs in care a afirmat ca ” am remarcat cu tristete cum oameni care nu ma cunosc au scris lucruri nepotrivite despre mine”.

Remarca facuta pe scena de tanarul in varsta de 15 ani a venit ca raspuns la valul de critici aparut in spatiul public dupa ce miercuri ziarul „Adevarul” a publicat pe surse care este logo-ul declarat castigator al concursului „Creeaza logo-ul Presedintiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene”.

„Am aflat din presa ca am castigat. Din cate am inteles, trebuia sa fie o surpriza pentru mine astazi. Din pacate, am remarcat cu tristete cum oameni care nu ma cunosc au scris lucruri nepotrivite despre mine. Acest logo a fost facut din tot sufletul. Uniunea Europeana trebuie sa fie sigura, puternica ca un lup. Un lup care, din cate am inteles la istorie, este in prezent in istoriile tuturor culturilor europene. Tot la scoala am invatat ca Romania are cea mai mare populatie de lupi din Europa. Sunt bucuros ca protejam natura in Romania si cred ca acest lucru trebuie spus Europei. Dar acest lucru nu a contat. Nu a contat nici ca pentru prima data zeci de tineri au venit cu ideile lor, ca un juriu ne-a ales si ca mii de oameni ne-au votat. Eu sper ca si noi, tinerii, sa avem libertatea sa alegem cum vrem sa fie Uniunea Europeana, dar mai ales sa alegem un simplu logo. Sunt fericit ca mi s-a oferit oportunitatea de a avea o mica contributie la imaginea Romaniei intr-un moment atat de important pentru tara.”, a afirmat Nicolae Ioan Dobrinescu.

l

Elevul a povestit ca a aflat despre concurs de la fratele sau mai mare si ca s-a inchis in camera sa timp de doua ore pentru a lucra la logo-ul declarat castigator.

„In primul rand, vreau sa ii multumesc fratelui meu mai mare. De la el am aflat de concurs. L-am vazut cum se straduia sa faca un desen, de aceea m-am ambitionat, m-am inchis in camera si timp de doua ore am lucrat la desen. Vreau sa-i multumesc mamei mele care isi dedica toata energia pentru a ne creste. Stiu ca nu este usor, dar o iubesc si o respect pentru ce face pentru noi”, a mai spus Dobrinescu.

Castigatorul concursului va primi din partea organizatorilor 3.000 de euro si o vizita la Bruxelles, potrivit site-ului oficial al competitiei.

Moderatoarea evenimentului a anuntat ca logo-ul va fi masterizat, stilizat si va fi implementat in urma unei expertize.

Din juriul de 19 persoane al concursului au facut parte reprezentantii unor agentii de publicitate, dar si jurnalisti, printre care Rares Bogdan, Dana Grecu, Sabina Iosub si Bogdan Chirieac. Surse din juriu au declarat pentru „Adevarul” ca decizia in favoarea lupului dacic a fost luata cu o majoritate covarsitoare: 80%. In concurs au intrat 122 de propuneri iar in prima faza au fost selectate 19 propuneri de logo, publicate de jurnalistul Dan Carbunaru pe contul lui de Facebook.

„Unul dintre argumente a fost ca acest logo a primit multe voturi pe Facebook. Unii membri ai juriului au incercat sa explice ca logo-ul Romaniei trebuie sa insemne ceva si pentru restul cetatenilor UE, dar votul final a fost covarsitor in favoarea lupului. Oricum, varianta pe care o vedeti acum e una imbunatatita. In prima faza, scrisul era gresit si culorile erau inversate”, au relatat surse diplomatice pentru „Adevarul”.

In jur de 80% din membrii juriului au votat pentru lup, potrivit unei alte surse din juriu. In perzent, presedintia rotativa a Consiliului UE este asigurata de Estonia, care a preluat presedintia pe data de 1 iulie pana pe data de 31 decembrie. Urmeaza preseditia Bulgariei, Austriei iar din ianuarie 2019 pana in iulie presedintia Romaniei. Vezi aici logo-ul Estoniei.

Potrivit paginii oficiale a evenimentului, cei 19 membri ai juriului concursului „Romania’s EU Council Presidency Logo Competition” sunt:

1. Alina Bargaoanu, decan al Facultatii de Comunicare si Relatii Publice, Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti

2. Rares Bogdan, realizator al emisiunii „Jocuri de putere”, Realitatea TV

3. Andrei Bortun, presedinte „The Institute”

4. Dan Carbunaru, director „Calea Europeana”

5. Bogdan Chirieac, analist politic

6. Oana Cociasu, presedinte Consiliul Roman pentru Publicitate

7. Mihai Coman, fondator si decan al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, Universitatea din Bucuresti

8. Bogdan Deleanu, membru fondator „Europuls”

9. Victor Dobre, director executiv International Advertising Association

10. Mircia Dumitrescu, grafician, pictor si sculptor, membru corespondent al Academiei Romane, sectia de Arte, Arhitectura si Audiovizual

11. Bogdan Enoiu, manager general McCann Erickson Bucuresti

12. Laura Frunzeti, director executiv Consiliul Roman pentru Publicitate

13. Dana Grecu, realizator al emisiunii „Adevaruri Ascunse”, Antena 3

14. Sabina Iosub, realizator al emisiunii „Be EU”, Antena 3

15. Bogdan Naumovici, managing partner „23 Communication Ideas”

16. Anne Marie Obretin, director executiv Uniunea Agentiilor de Publicitate din Romania

17. Gabriel Patru, presedinte Asociatia Industriei de Marketing si Publicitate Online din Romania

18. Maria Predoiu, presedinte International Advertising Association Romania

19. Iuliana Rada, director de program, Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile, Platforma RO 2019

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro