Sari direct la conținut

Oficiul European de Lupta Anti-Frauda (OLAF), despre dosarul in care este vizat Dragnea: Investigatiile au fost incheiate cu recomandarea de recuperare a 21 de milioane de euro; am gasit dovezi care sugereaza intelegeri intre beneficiari, functionari si contractant

HotNews.ro
OLAF, Foto: Wikipedia
OLAF, Foto: Wikipedia

Oficiul European Antifrauda a transmis luni ca investigatiile OLAF, care au stat la baza dosarului DNA in care Liviu Dragnea este urmarit penal pentru fraudarea fondurilor UE si constituire de grup infractional organizat si abuz in serviciu, vin cu o recomandare financiara catre Directia Generala Politica Regionala si Urbana, pentru a recupera suma de 21 de milioane de euro si cu recomandari judiciare adresate Directiei Nationale Anticoruptie din Romania sa initieze actiuni judiciare in materie.

Potrivit unul comunicat de presa, OLAF a gasit dovezi care sugereaza intelegeri intre beneficiarul fondurilor, functionarii publici si contractant, inclusiv falsificarea documentelor in timpul procedurii de achizitie. Unele dintre aceste documente au fost utilizate si in sprijinul cererii pe care beneficiarul a prezentat-o autoritatii de gestionare, care a dus la plata a 21 de milioane EUR din fondurile Uniunii Europene.

Investigatiile OLAF au fost incheiate cu o recomandare financiara catre Directia Generala Politica Regionala si Urbana pentru a recupera suma de 21 de milioane de euro si cu recomandari judiciare adresate Directiei Nationale Anticoruptie din Romania sa initieze actiuni judiciare in materie, arata acelasi comunicat al institutiei.

„Aceasta investigatie este un exemplu perfect al cooperarii pozitive dintre OLAF si autoritatile nationale”, a declarat directorul general al OLAF, Nicholas Ilett.

„OLAF a efectuat investigatii amanuntite, sperand ca va avea un efect disuasiv puternic”, a adaugat el.

Reamintim ca procurorii DNA arata in comunicatul oficial ca, in calitate de presedinte al Consiliului Judetean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi infiintat in 2001 un grup infractional organizat „care actioneaza si in prezent”, format din functionari ai institutiilor din administratia publica si oameni de afaceri.

Acest grup ar fi urmarit obtinerea ilegala de bani din contractele finantate din fonduri publice (nationale si europene), prin comiterea unor infractiuni de abuz in serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscala, spalarea banilor si folosirea de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii.

DNA da in comunicat doua exemple de contracte ce ar fi fost fraudate de grupul infractional organizat de Liviu Dragnea si apropiatii sai. E vorba despre doua contracte de reabilitare a unor drumuri judetene, cu fonduri UE, procurorii calculand prejudiciile la 25,6 milioane lei (primul contract) si 5,7 milioane de lei (al doilea contract).

DNA a mai aratat ca dosarul s-a constituit in urma uneo sesizari a OLAF.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro