Oficiului francez de imigrare și integrare: Trebuie gândite programe și pentru sexualitatea și viața emoțională a migranților

Dacă în ultimii ani Franța a pus în aplicare politici publice pentru sănătatea migranților, pentru a-i ajuta să învețe limba franceză sau pentru a le asigura accesul la formare, un aspect esențial pentru bunăstarea acestor bărbați nu este luat în calcul: sexualitatea și viața emoțională a migranților, potrivitLe Monde.

„Acest subiect tabu este abordat doar sub forma unui fapt divers”, spune Didier Leschi, director general al Oficiului francez de imigrare și integrare. Acești tineri aflați la începutul vieții aspiră în mod natural să se întâlnească cu oamenii. Cu toate acestea, gradul scăzut de socializare al acestora complică întâlnirile cu femeile și poate duce la frustrări.

Ahmed a venit din Nyala, un oraș din Darfur, de unde a trebuit să plece grăbit într-o noapte în noiembrie 2014: „Când am fost amenințat de securitatea națională, m-am ascuns și am părăsit țara cât mai curând posibil . Nu i-am spus soției mele nimic ca să o protejez „. O singură dată a reușit să o sune , să o liniștească, să-i explice plecarea bruscă, să-i jure că este bine și că s-ar putea să se mai întâlnească într-o bună zi. În Europa.

Dacă este dificil pentru Ahmed să vorbească despre exilul său, despre viața lui de dinainte, este doar din cauza faptului că se simte rușinat să vorbească despre partea sentimentală. „Mulțumită companiei WhatsApp, eu sunt în contact cu soția mea aproape în fiecare zi”, spune el, uitându-se pe smartphone la câteva fotografii ale celei pe care speră să-l vadă din nou cât mai curând posibil.

La fel ca Ahmed, 14.603 de sudanezi au reușit în ultimii ani să beneficieze de un permis de ședere în Franța, potrivit Ministerului de Externe al Ministerului de Interne. „Dar astăzi migrația sudaneză este aproape exclusiv de sex masculin. În centrele de primire și orientare, 90% dintre solicitanții de azil din Sudan sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 25 și 30 de ani „, explică Didier Leschi.

Pentru Ahmed, această imigrație aproape exclusiv masculină este explicată parțial de violența extremă pe drumurile exilului. „Mi-ar fi fost imposibil să-mi pun soția să treacă prin ce am trecut eu să vin în Europa”, spune el. După ce a mers mai mult de opt zile în deșertul libian și a suferit cruzimea contrabandiștilor, a traversat marea pentru a se trezi pe stradă, pe trotuarele europene.

Ahmed este acum refugiat și locuiește într-un studio din Vichy. El spune că a fost norocos să se căsătorească oficial înainte de a pleca în exil. El intenționează să înceapă în curând în procesul de reîntregire a familiei, astfel încât soția să se poată alătura lui, călătorind în condiții bune. „Aș vrea să o pot primi bine, să aibă o situație, un loc bun de muncă. Până atunci, eu continui să-mi perfecționez abilitățile de gătit. Trăind singur, am învățat să mă descurc”, spune el.

Potrivit lui Didier Leschi, „există o problemă care trebuie anticipată și abordată, mai ales când vorbim despre integrarea migranților”. Astăzi, problema sexualității este foarte diferită față de cea a lucrătorilor imigranți în anii 1960 și 1970. Ei erau adesea căsătoriți sau angajați în momentul exilului lor și aveau posibilitatea să se întoarcă în mod regulat pentru a-și vedea soțiile.