Oglinda politică a României. 2087 deputați și 911 senatori între 1990 – 2016 – prezent* și lanțul amintirilor
Ipocrizia și cinismul exultă astăzi în jurul nostru. Nu cred că există vreo activitate, instituție, relație, respectiv raporturi interumane care să nu fie alterate de atitudini ipocrite și cinice.
Dar pentru o imagine mai clară avem nevoie tot timpul de o plajă mai largă și întinsă de analiză, atât ca timp, cât și ca și spațiu și actori implicați.
Ideea de a evalua primar imaginea vieții politice din România (nivel parlamentar), respectiv prin prisma politicianului român și a comportamentului „profesional” al acestuia în ultimele trei decenii (1990 – 2016 – prezent ) m-a mobilizat să fac într-un final o incursiune și să creez o bază de date cu valențe statistice dintre cele mai convingătoare.
Aveam o vagă idee privind unele fenomene de pe eșichierul politic românesc, dar demersul întreprins mi-a clarificat aproape în întregime complexitatea situației și motivele structurale din cauza cărora dezvoltarea societății românești a ajuns să fie fără un orizont clar și predictibil în sens constructiv și pozitiv bineînțeles.
Nu prea aveam date generale și statistice privind tranzacțiile efectuate de-a lungul timpului la tarabele târgurilor naționale, regionale, județene, chiar și locale ale politicii românești. Erau doar cunoscutele exemple individuale, întoarse pe față și pe dos de mass media românească, cu efectele scontate sau nu, dar cu toate acestea „călătoria a continuat”, tranzacțiile cele mai absurde se-ntâmplă și în aceste zile, sub privirile absorbite de efectele COVID – 19.
Ca și metodologie am recurs la crearea unor tabele care să-mi prezinte clar imaginea generală, dar și cea individuală fie că e reprezentată de un partid sau un parlamentar (deputat/senator).
M-am oprit din a calcula procentele și a stabili ponderile traseismului politic între mandatele parlamentarilor, respectiv de la un an electoral la altul sau la nivel de partide. Am preferat să extrag o serie de „excentricități” ale parlamentarilor, politicienilor din Parlamentul României.
Am constat că avem dinastii parlamentare (familii de parlamentari, din tată-n fiu și fiică, mamă, unchi, mătușă, …), avem adevărate afaceri politice și preferințe dezvoltate în timp pentru demnitățile de deputat și senator. Sigur toate cu avantajele și costurile aferente.
De fiecare dată îmi puneam întrebarea dacă o analiză la nivel județean a parlamentarilor n-ar fi la fel o activitate utilă pentru comunități și viitorul acestora, căci avem parlamentari pe viață și tare mi-ar fi plăcut să citesc și despre un număr cel puțin echivalent de proiecte consistente, de lungă durată tutelate de aceștia, în rest doar trecerea anilor pare să fie elementul care le dovedește statornicia parlamentară.
Avem și categorii de parlamentari mai speciali, gen independenți sau mai nou fără adeziune. Calitatea dobândită de independent este comparabilă cu simularea redobândirii virginității primare, oferind o deschidere mai mare pentru noi tentații, respectiv afișarea unei disponibilități oficiale și publice.
Cei fără adeziune, ca și cei independenți sunt cei corecți, cei care doreau binele și ceilalți n-au vrut, sunt cei dați afară, răzgândiți, neînțeleși, atrași, reconfigurați, cei care au (re)descoperit noi valori, conform informațiilor publice.
O altă haină îmbrăcată de traseismul politic este cel al înființării propriului partid (începând de la rupturile din FSN – FDSN, PDSR, PD, PD-L, PSD, aripile PNL, creștin-democratizările țărăniste, la uniuni contra naturii – USL, la alianțe infidele Alianța DA, la structuri salvatoare sau chiar aducătoare de plus valoare cu răspundere limitată, etc.). Ideea este să „ne facem propriul partid, propria echipă, căci ne-am supărat și ca să fim șefi … ideologia politică puțin contează.”
Avem deputați și senatori care într-un singur mandat și-au schimbat de 5 ori statutul, apartenența politică. Sunt cei care sunt alintați gratuit pe diferite canale de comunicare ca neadaptați, neînțeleși, oportuniști, abili, iresponsabili, prearesponsabili, fripturiști, doritori de bine „pe unde trec fac bine, ce ating se înmulțește”, etc.
De-a lungul timpului se organizau miuțe și campionate de cartier cu transferuri în masă la jumătatea sau la finalul sezonului (UNPR spre PP-DD și invers). Avem și mișcări aparent extreme și ciudate de la PNȚCD la PRM sau de la UNPR-PNȚCD.
Sunt prea vizibili parlamentarii cu 4-5-6-7-8 mandate, demonstrând că perseverența și continuitatea își au (re)sursele în alte sfere. Sunt mulți reactivați, întârziați, ajunși rezerve, dar reveniți la câte 2-3 sau 4 mandate distanță. Transpare existența unei scări a merituoșilor, pe principiul “toți trebuie să ajungă la rând și pentru bună purtare și în caz de docilitate dovedită se reintră în calcule ulterioare„.
Am coroborat datele statistice din tabel și cu rezultatele incursiunilor în presa vremurilor și am redescoperit o lume a distracției de-a dreptul macabre pentru generațiile ce vor urma. Calitatea politicianului de a recita azi un crez și mâine altul, a devenit demonstrabilă pe youtube, facebook, presa online. Exemplele sunt atemporale. Politica cu obrajii groși se ține, citeam într-un ziar central. De politicienii certați cu legea aleși și susținuți pe liste și deveniți parlamentari, mandat după mandat nici nu cred că mai trebuie să amintesc, sunt toți în tabel, iar dovezile se găsesc online sau în sertare.
Deci unii sunt aleși pe vecie, alții pe alese.
Analiza migrației/candidaturilor parlamentarilor dintr-un județ sau altul susține algoritmul importanței negocierii pe liste. Dacă, candidaturile ar rămâne în propriul județ, poate calculele ar fi tot mai greu de făcut, concurența ar duce la o mai bună transparență, albirea cu ariel ar fi mai dificilă, iar îmbunătățirea imaginii unui partid într-un județ sau altul cu infuzie de sânge tânăr și capabil din exterior ar părea mai ostentativă. Dar să nu uităm de lucrurile infailibile, cum să limitezi chiar libertatea de mișcare a politicianului ?!
O astfel de analiză a migrației parlamentarilor dintr-un județ, în cadrul aceluiași partid sau de la un partid la altul cred că ar oferi o imagine utilă pentru concetățenii acestora, și ar ușura urmărirea grijii cu care aceștia își (re)asigură veniturile substanțiale lăsând (con)cetățenii cu buzele umflate și cu regretul înșelării pentru încă 4 ani. Sunt hazlii situațiile locale, unele cunoscute public, altele cunoscute în cercuri concentrice de partid când la diferite evenimente publice unul sau mai mulți parlamentari reacționează întârziat sau nostalgic la anunțarea delegației unui partid sau altul, uitând că sunt (din nou) „proaspăta” achiziție a unui alt partid.
Dacă un politician dintr-un județ corupe comportamental (financiar, economic, instituțional) imaginea politicianului în general, acesta pentru binele partidului/partidelor este ofertat – pentru susținerea consistentă permanentă – pentru a candida în alt județ unde presa poate să se mobilizeze mai greu și nu în timp util pentru a expune public personalitatea omului politic candidat X.
Tot în acest cadru avem și așa zisele strategii politice ascunse, când un parlamentar de Prahova devine într-un alt mandat parlamentar de Covasna, sigur din aceeași categorie avem și cazul celor câteva sute spre mii de voturi pentru UDMR în județe cu etnici maghiari care numără sub 100 de persoane în total, care cu siguranță pot fi catalogați cel mult fani înrăiți ai platformelor politice exclusiviste și puternic centralizate.
La fel par să existe foarte multe situații când contrar unei continuități de apartenență politică însăși principiile de bază și evoluția ideologiei și platformei partidului politic gazdă rămân necunoscute (la nivel individual) și după multe multe mandate.
Un alt curent regretabil pare să se permanentizeze și anume că tot pe cei vechi se construiesc lucrurile, speranțele noi (partide noi), exemplele sonore mai recente fiind ProRomania, PMP, ALDE …..
Să fie România sleită de resursele umane necesare pentru o clasă politică competentă, căci cel puțin maturitatea și-a arătat toate fațetele până în prezent? Unde este noutatea, perspectiva ? Același aluat poate avea doar o altă formă, spoleită, dar gustul rămâne tot același …..
Prezentul material este doar o constatare cetățenească, prin alocare de timp pentru a revedea într-un orizont mai larg (30 de ani) contexte și strategii politico-sociale care anulează voința de mai bine a cetățeanului votant, amețit de variațiunile comportamentale și de reveriile politicienilor care se îndreaptă sau (re)găsesc calea dreaptă sau și mai dreaptă la fiecare patru (cinci) ani.
A fost un exercițiu pe cât de solicitant, pe atât de șocant și de crud, demonstrând faptul că exercițiul votării de cele mai multe ori este și se exercită în necunoștință de cauză și senzația plăcută a puterii votului nu durează nici măcar cât ar fi necesar pentru a consuma o acadea primită în dar pentru următorii patru ani.
Politica românească a creat un virus social extrem de nociv care lent și sigur a ucis/ucide, a distrus/distruge și a pervertit/pervertește definitiv viitorul multor generații de până acum și de acum încolo.
GRAV este că acest virus s-a multiplicat în toate segmentele societății. În toate domeniile de activitate cunoscute până în prezent, regăsim persoane, personaje în diferite ipostaze în decursul a cel puțin 3-4 decenii de exemplu, care răzbat, rezistă tratamentelor publice, colective, devin imune și chiar contaminează și transformă treptat grupuri aparent sănătoase, dar dovedite ulterior ca fiind foarte vulnerabile, respectiv cu un sistem imunitar maltratat sau insuficient dezvoltat și întărit până la primul contact.
Tehnologia actuală și noile metode de comunicare, printre altele, ne ajută și ne oferă permanent și gratuit astfel de exemple, dar noi nu mai vrem nimic concret și documentabil, pentru că nu mai credem decât în vorbe ale cunoscuților necunoscuți (social media), în atitudini episodice ale unor vedete de carton și în simțuri trecătoare, iar imaginile/fotografiile/înregistrările, textele, documentele sunt doar …. trecute cu vederea la printre altele.
Nu e nevoie neapărat de politicieni geniali (a căror costuri de “întreținere” depășesc bunul simț dacă ne raportăm la cost/beneficii pentru societate, comunități) și de super specialiști (mai ales prin tarifele și contractele acestora) în teorie, în ceea ce privește dezvoltarea comunităților, fie ele chiar și smart, e nevoie doar de politicieni și specialiști care să cunoască responsabilitățile asumate și să depună toate eforturile necesare pentru dezvoltarea, respectiv elaborarea, adaptarea și implementarea unor concepte și idei, unele verificate și aplicate cu succes și în alte comunități – devenite în timp și smart – în mod operațional și nu doar declarativ, formal (periodic, mai ales în timpul campaniilor electorale).
Avem un posibil exemplu, chiar recent – în contextul fenomenului generat de COVID-19 în lume – care spune totul, și este cea mai bună formulă de încheiere pentru demersul nostru.
Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro
INTERVIURILE HotNews.ro