Sari direct la conținut

Olanda va produce drone în comun cu Ucraina. Alocații generoase primite de Kiev de la Haga

HotNews.ro
Olanda va produce drone în comun cu Ucraina. Alocații generoase primite de Kiev de la Haga
Ministrul Apărării din Olanda, Ruben Brekelmans Foto: ANP / Alamy / Alamy / Profimedia

Ministrul olandez al Apărării Ruben Brekelmans a anunțat, într-o vizită supriză la Kiev, că țara sa va investi 400.000.000 de euro în producția de drone în comun cu Ucraina și că va livra și alte aeronave F-16 în lunile următoare, transmite Reuters.

„Războiul se intensifică în fiecare zi, iar Ucraina formează mai multe brigăzi care au nevoie de sprijin, de echipament militar. Avem nevoie de un flux continuu al acestui sprijin”, a declarat Brekelmans la Kiev.

Planul de dezvoltare a dronelor va combina inovarea ucraineană cu expertiza olandeză pentru a îmbunătăți tehnologia folosită pe câmpul de bătălie, potrivit oficialalului olandez.

„Ne vom concentra pe tipuri diferite de drone, atât drone de supraveghere, mai defensive, cât și pe drone de atac, pentru că vedem că Ucraina are nevoie de aceste drone mai ofensive pentru a lovi instalații militarie”, a spus Brekelmans.

Aproximativ jumătate din investiție va fi cheltuită în Olanda, iar restul va fi împărțit între Ucraina și alte țări. Dacă proiectul va fi unul de succes, va fi disponibilă și finanțare suplimentară pentru accelerarea producției, potrivit ministrului.

Până acum, Olanda a promis Ucrainei ajutor militar de 10 miliarde de euro, dintre care au fost cheltuite 4 miliarde.

După ce a vizitat, sâmbătă, orașul Harkov, aflat sub bombardamente rusești, Brekelmans a spus că atacarea unor ținte militare în Rusia este singura cale de apărare a orașului. Ucraina a cerut partenerilor săi să acorde permisiunea de folosi armele furnizate de aceștia pentru a lovi ținte în profunzimea teritoriului Rusiei și să furnizeze mai multe armament antiaerian.

Olanda a promis Ucrainei să trimită 24 de avioane F-16. Primul lot operează deja în spațiul aerian ucrainean, iar celelalte vor fi livrate „în lunile următoare și poate la începutul anului viitor”, potrivit ministrului olandez.

Olanda mai furnizează piese de schimb, muniție și combustibil pentru avioane, în timp ce încearcă să extindă programul de antrenament prin discuții cu țările partenere și cu companii de armament precum Lockheed Martin astfel încât avioanele să rămână operaționale.

De asemenea, a fost anunțat un plan de asamblare a unui sistem antiaerian Patriot pentru Ucraina cu compenente din țări diferite, însă Brekelmans a spus că sunt probleme cu obținerea unor piese.

Ucraina folosește deja un radar pentru sistemul Patriot furnizat de Olanda, iar „trei lansatoare vor fi livrate foarte curând”, a mai spus ministrul olandez.

INTERVIURILE HotNews.ro