Sari direct la conținut

OMS a anunțat noul nume pentru variola maimuței după acuzațiile că denumirea bolii ar fi rasistă

HotNews.ro
Maimuta, Foto: Panthermedia / Profimedia Images
Maimuta, Foto: Panthermedia / Profimedia Images

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat luni că va începe să folosească „mpox”, un nou termen preferat pentru variola maimuței („monkeypox) și i-a îndemnat pe alții să îi urmeze exemplul din cauza acuzațiilor că actuala denumire a bolii ar fi rasistă, relatează Reuters.

„Ambele nume vor fi folosite simultan timp de un an până când ‘monkeypox’ este eliminat treptat”, a anunțat OMS într-un comunicat remis presei.

Mai devreme în cursul acestui an organizația internațională lansase o consultare publică pentru a găsi un nou nume pentru variola maimuței după ce a anunțat în luna iunie că vrea să schimbe numele bolii.

OMS a luat hotărârea la momentul respectiv la câteva zile după ce peste 30 de oameni de ştiinţă au scris despre „necesitatea urgentă a unui nume nediscriminatoriu, care să nu stigmatizeze” pentru virus şi boala pe care o provoacă.

Una dintre cele mai populare propuneri în timpul consultărilor a fost „mpox” sau „Mpox”, denumire sugerată de către organizația RÉZO care militează pentru respectarea drepturilor bărbaților homosexuali și bisexuali.

Descoperită pentru prima dată în 1958 și numită după primul animal care a prezentat simptomele specifice, variola maimuței s-a răspândit până anul acesta în principal în vestul și centrul Africii.

Însă în 2022 au fost depistate peste 80.000 de cazuri confirmate în peste 110 țări, făcând OMS să declare variola maimuței o urgență globală de sănătate publică, cel mai înalt nivel de alertă, în luna iulie.

În pofida faptului că numărul de noi infecții a scăzut vertiginos față de maximul înregistrat în luna august, OMS a avertizat la începutul lui noiembrie că boala reprezintă în continuare o urgență globală de sănătate publică.

În august OMS a deplâns valul de atacuri înregistrate împotriva maimuțelor din cauza răspândirii bolii, subliniind că primatele nu au nicio legătură cu acest lucru.

„Lumea trebuie să ştie că transmiterea la care asistăm în prezent se produce între oameni”, a declarat purtătoarea de cuvânt a OMS, Margaret Harris, într-o conferinţă de presă la Geneva.

Autoritățile din România au depistat primul caz de variola maimuței la noi în țară pe 13 iunie.

OMS estimează că la nivel global boala a ucis 55 de persoane.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro