OMS: Mușcăturile de șarpe, „un flagel” la nivel mondial. Câte victime fac reptilele în fiecare an
Muşcăturile de şarpe ucid în fiecare an zeci de mii de persoane iar serurile antivenin sunt insuficiente, a avertizat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite AFP, preluată de Agerpres.
În plus, multiplicarea inundaţiilor în anumite regiuni ale lumii creşte riscul de a fi muşcat, conform specialistului OMS în şerpi, Dr David Williams, care a susţinut o conferinţă de presă la Geneva. Majoritatea cazurilor de muşcături de şarpe se produc în Africa, Asia şi America Latină, conform OMS.
Deşi lipsesc datele statistice de încredere, OMS estimează că între 1,8 şi 2,7 milioane de oameni sunt muşcaţi de şerpi veninoşi în fiecare an. Potrivit organizaţiei, între 81.000 şi 138.000 de oameni mor în fiecare an din cauza muşcăturilor de şarpe – adică un deces la fiecare 4 până la 6 minute – cifre care ar putea fi subestimate.
Dar dr. Williams subliniază în mod deosebit efectele secundare suferite de supravieţuitori. „În fiecare an aproximativ 240.000 de oameni suferă diferite forme de handicap în urma muşcăturilor de şarpe. Mai mult de o treime dintre ei sunt copii”, a explicat el.
Muşcăturile de şerpi veninoşi pot provoca paralizii care blochează funcţia respiratorie, hemoragii fatale, insuficienţe renale ireversibile şi leziuni tisulare susceptibile de a provoca dizabilităţi permanente şi amputarea membrelor, potrivit OMS.
Dar serurile antivenin sunt insuficiente în multe dintre cele mai afectate regiuni ale lumii, a insistat dr. Williams, citând Africa subsahariană ale cărei nevoi anuale sunt acoperite doar în proporţie de 2,5%. În 2019 OMS a explicat că încă din anii 1980 multe laboratoare au abandonat fabricarea acestor tratamente, provocând un deficit grav în Africa şi în anumite ţări asiatice.
India este ţara cea mai afectată de muşcăturile de şarpe, cu o medie de 58.000 de decese în fiecare an. Bangladesh şi Pakistan, ţări vecine, sunt de asemenea foarte afectate.
În 2019, OMS a elaborat o strategie vizând reducerea cu 50% a mortalităţii şi dizabilităţilor provocate de muşcăturile de şerpi veninoşi până în 2030, strategie bazată în special pe o creştere a producţiei de seruri antivenin.