Skip to content
UPDATE

Fostul șef de cabinet al lui Sorin Grindeanu, vizat de perchezițiile DNA de la sediul Autorității Rutiere Române

Procurorii anticorupție au descins, marți dimineață, la sediul Autorității Rutiere Române (ARR) și în mai multe locații din țară într-un dosar de corupție în care sunt cercetați funcționari ai instituției. Ancheta DNA vizează 12 suspecți, inclusiv șeful ARR Cristian Anton, au precizat surse judiciare pentru HotNews. Cristian Anton este un apropiat al liderului PSD, Sorin Grindeanu.

Informația inițială a fost transmisă de G4Media.

Perchezițiile au loc într-un dosar în care procurorii fac cercetări pentru constituire de grup infracțional organizat, divulgare de informații nepublice, dare și luare de mită în legătură cu examenele de obținere a atestatelor de șofer profesionist, au precizat surse din DNA pentru HotNews.

Funcționarii din ARR sunt acuzați că luau mită între 600 și 1.500 de euro pentru subiectele la examenul pentru atestate profesionale șoferi profesioniști pe transportul de marfă, conform surselor citate.

DNA a precizat ulterior că faptele vizate au fost comise începând din 2025.

În acest dosar, perchezițiile au loc în 23 de locații din București și din județele Bacău, Dolj, Timiș și Vâlcea, „dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, precizează DNA.

Cine este Cristian Anton

Cristian Anton, 57 ani, este de profesie jurist și are o carieră care se intersectează în mai multe rânduri cu actualul președinte PSD.

Anton și Sorin Grindeanu sunt apropiați încă de acum două decenii, când erau consilieri locali la Timișoara. Ambii făceau parte din Partidul Social Democrat. În iunie 2008, într-o ședință la care a luat parte și Anton, Grindeanu ajungea viceprimar.

În 2009, Cristian Anton a renunțat la mandatul de consilier local pentru șefia Oficiului Protecției Consumatorilor Timiș (OPC), unde a fost propus de PSD Timiș.

Jurnaliștii SNOOP au dezvăluit în august anul trecut că Anton câștiga venituri din cinci surse publice: de la Autoritatea Rutieră Română, Ministerul Transporturilor, podul de la Calafat, Aeroportul Traian Vuia din Timișoara și o companie de apă din Călărași.

În declarația de avere din 2025, aferentă anului 2024, depusă ca director de cabinet la Ministerul Transporturilor, a declarat următoarele sume:

  • 273.000 lei de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), salariu, director juridic, din 2012;
  • 56.000 lei de la Ministerul Transporturilor, salariu, șef de cabinet, din 2021;
  • 28.000 lei de la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara, indemnizație, membru Consiliu de Administrație, din 2021;
  • 256.000 lei de la Danube Bridge Vidin Calafat, consiliu de supraveghere, indemnizație, din 2022;
  • 24.000 lei de la Ecoaqua SA, Consiliu de Administrație, indemnizație, 2023-2024.