Sari direct la conținut

Opozantul ultimului dictator din Europa: Lukaşenko a fost spitalizat de urgenţă la Moscova, după o întâlnire cu Putin

HotNews.ro
Aleksandr Lukaşenko, Foto: Belarus' Presidential Press Office / AP / Profimedia
Aleksandr Lukaşenko, Foto: Belarus' Presidential Press Office / AP / Profimedia

Opozantul belarus Valeri Ţepkalo, un fost ambasador în Statele Unite, susține că liderul de la Minsk, Alensandr Lukaşenko, considerat ultimul dictator din Europa, a fost internat într-un spital, la Moscova, imediat după ce s-a întâlnit cu omologul său rus Vladimir Putin, relatează Daily Express, citat de news.ro. Informația nu a fost confirmată din surse independente până acum.

Opozantul rus face aceste declaraţii după ce Rusia şi Belarusul au încheiat un acord în vederea desfăşurării de armament nuclear tactic rus pe teritoriul belarus, sub controlul Kremlinului.

„Potrivit unor informaţii preliminare, sub rezerva unor confirmări suplimentare, (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko a fost transportat de urgenţă la Spitalul Clinic Central din Moscova, după o întâlnire cu uşile închise cu (preşedintele rus Vladimir) Putin”, scrie într-o postare pe Twitter fostul candidat la preşedinţie.

Ţepkalo susţine că Lukaşenko este supus unor proceduri de „purificarea sângelui”.

„În prezent, el se află în continuare sub îngrijire medicală acolo. Specialişti de prim-plan au fost mobilizaţi să se ocupe de starea critică în care se află. S-au efectuat proceduri de purificarea sângelui, iar Lukaşenko a fost considerat netransportabil”,, susţine el.

„Eforturile de salvare a dictatorului belarus vizează să disipeze speculaţii cu privire la o presupusă implicare a Kremlinului în otrăvirea acestuia”, susţine Ţepkalo.

Ţepkalo a evocat ulterior o încercare de muşamalizare prin evocarea unor examene medicale, potrivit publicaţiei online ucrainene Ukrainska Pravda.

„Apariţia unei astfel de versiuni este naturală, o încercare de ascundere a stării reale a pacientului, care este în continuare critică. Cazuri anterioare de slăbire a sănătăţii au trecut sub tăcere. Iar în acest caz, pentru a nu trezi bănuieli, avionul său a fost trimis la Minsk”, susţine el.

Zvonuri despre sănătatea lui Lukașenko

Nu este prima dată când se speculează că liderul de la Minsk are probleme grave de sănătate.

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a apărut în public marți și a respins discuțiile despre o boală gravă, spunând oficialilor: „Nu voi muri, băieți”, potrivit unui videoclip publicat de o instituție media de stat, relatează Reuters.

Zvonurile despre starea lui de sănătate au circulat de când a apărut la o paradă militară la Moscova, pe 9 mai, părând obosit și puțin nesigur pe picioarele lui.

Lukașenko, părând răgușit, a spus la o întâlnire pe probleme de sănătate că a fost bolnav din cauza unui adenovirus, care este un virus al răcelii comune.

„Dacă cineva crede că voi muri, calmați-vă”, a spus Lukașenko, adăugând că, deși i-au trebuit doar trei zile pentru a se recupera de la un astfel de virus, el a fost prea ocupat pentru a-și lua o pauză imediat.

„Nu voi muri, băieți. Va trebui să vă luptați cu mine foarte mult timp de acum încolo”, a spus el.

Rusia desfășoară arme nucleare în Belarus

Aleksandr Lukaşenko a participat miercuri la un Forum Economic Eurasiatic la Moscova, unde a anunţat că armamnt nuclear rusesc a început să fie transportat în Belarus în baza unui acord.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat desfăşurarea de armament nuclear cu rază scurtă de acţiune în Belarus în luna martie, o ameninţare la adresa Occidentului care susţine militar Ucraina, în urma invaziei ruse.

Data desfăşurării armamentului nuclear nu a fost anunţată în nod oficial, însă Vladimir Putin a anunţat că construirea unor instalaţii de depozitare a acestuia în Belarus urmează să fie finalizată până la 1 iulie.

Nici numărul armelor nucleare ruse care urmează să fie desfăşurate în Belarus nu a fost anunţat oficial.

Guvernul Statelor Unite estimează că Moscova deţine aproximativ 2.000 de arme nucleare tactice – bombe care pot fi lansate cu avioane, ogive pentru rachete cu rază scurtă de acţiune şi obuze de artilerie.

Armamentul nuclear tactic este menit să distrugă trupe şi armament inamic pe câmpul de luptă.

Ele au o rază scurtă de acţiune şi un randament mult mai mic decât ogivele nucleare cu care sunt echipate rachete strategice cu rază lungă de acţiune, care pot distruge oraşe întregi.

Urmărește ultimele evoluții din a 459-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro